Revolta de Suzanne Collins | Recenzie

Număr de pagini: 336

Editură: Nemira

An de apariție: 2019 (ediția din fotografie)

Limbă: Română

Rating: 3.5 / 5 steluțe

În primele două volume suntem spectatorii Jocurilor Foamei, urmărind tributurile care se luptă pentru supraviețuire în arenă. În volumul trei începe războiul.

Ultimul volum din Jocurile Foamei m-a lăsat cu păreri mixte, să fiu sinceră. Abia așteptam să văd ce se va întâmpla cu personajele și cum va evolua acțiunea după cluffhanger-ul de la finalul celui de-al doilea volum. 

Revolta nu se compară cu Sfidarea însă, sau poate așteptările mele erau prea mari. 

În a treia carte ne este introdusă o lume complet nouă față de cea cu care eram obișnuiți - Districtul 13 - prin urmare există multiple pasaje descriptive foarte lungi care, pe mine, m-au pierdut. Acum, desigur, depinde de cititor. Pentru mine, personajele și acțiunea contează mai mult decât descrierea, astfel organizarea revoluției și desfășurarea evenimentelor au fost subiectele pe care m-am concentrat mai mult, lăsând în plan secundar echipamentul militar și aspectul Districtelor vizitate.

Un lucru care mi-a plăcut în mod deosebit este atitudinea pe care o adoptă Katniss în timpul revoltei, transformându-se treptat în Gaița-Zeflemitoare pe care au dorit-o aliații săi.

„- Președintele Snow spune că ne trimite un mesaj? Ei bine, am și eu unul pentru el. (...) Focul se răspândește! Daca noi ardem, voi ardeți împreună cu noi!”

„Fata din foc” a devenit astfel un simbol pentru cetățenii Panemului prin dorința de a lupta pentru o țară liberă.

Gale din volumul trei m-a impresionat - Suzanne Collins i-a oferit, într-un final, un scop. Încă de la început îl vedem pe Gale ca fiind calm și pregătit de orice situație, acomodându-se în Districtul 13 mai bine decât mulți alții. Locul său a fost întotdeauna pe câmpul de luptă și sinceră să fiu, mi-ar fi plăcut să văd cum s-ar fi descurcat în arenă.

Și pentru că nu pot evita subiectul, Revolta nu este ocolită de tragedie. Ai spune că după două cărți în care personajele mor de la o pagină la alta, sunt deja obișnuită cu faptul că fiecare dintre ei poate muri în orice moment, iar autoarea nu practică favoritismul. 

Se pare că nu.

Seria Jocurile Foamei a fost o aventură de la prima pagină până la ultima. Am avut plăcerea de a cunoaște un grup de personaje neînfricate pe care le-am adăugat pe lista preferatelor și cu toate că au avut și părți slabe, cele trei volume alcătuiesc o poveste de neuitat. 

Poate că Revolta nu a fost finalul de serie la care m-am așteptat, dar a avut deznodământul la care speram.

Cartea poate fi achiziționată pe site-ul Editurii Nemira, link aici.

Lectură plăcută!

Sfidarea de Suzanne Collins | Recenzie

Număr de pagini: 328

Editură: Nemira

An de apariție: 2019 (ediția din fotografie)

Limbă: Română

Rating: 4.5 / 5 steluțe

Dacă ați citit recenzia pe care am scris-o pentru primul volum al seriei Jocurile Foamei, știți deja că îl consider un debut excepțional pentru o trilogie. Ca urmare, m-am așteptat ca următoarele volume să fie la fel, sau poate chiar mai bune. 

Dar n-am crezut că vor fi chiar atât de bune.

Mi-am propus să nu spun prea multe despre acțiune, deoarece aproape tot poate fi considerat spoiler, așa că mă voi limita la notițele pe care le-am făcut pe durata lecturii.

Sfidarea urmărește viața de după Jocuri a lui Katniss Everdeen și Peeta Mellark, îndrăgostiții născuți sub o stea potrivnică, care sunt acum trimiși în Turneul Învingătorilor, vizitând fiecare District și, pe urmă, Capitoliul, unde sunt lăsată fără cuvinte.

Excentricitatea este, fără niciun dubiu, sarea și piperul acestei lumi. Cetățenii Capitoliului sunt mereu în pas cu moda, șocând cu mândrie cititorii atunci când le sunt prezentate portretele fizice.

„Îmi înhață palma și mi-o întinde între mâinile ei verzi ca mazărea. Nu, pielea ei nu mai are acum chiar nuanța asta de verde. E, mai degrabă, verdele deschis al plantelor perene. Schimbarea e, fără îndoială, o încercare de a se menține în ton cu tendințele capricioase ale modei din Capitoliu.”

Katniss pe de altă parte, este loială priorităților sale: să rămână ea însăși, niciodată un pion al Capitoliului. 

 „Mă port ca și cum aș fi încântată, dar oamenii din Capitoliu nu mă interesează câtuși de puțin. Nu fac altceva decât să mă distragă de la mâncare.”

În primul volum, protagonista mi s-a părut un personaj interesant, dar pe măsură ce avansez cu lectura, Katniss prinde un altfel de contur. Am ajuns să o admir pentru curajul de care dă dovadă pe parcursul cărții și nu o mai pot limita doar la „interesantă”: ea este determinată, încăpățânată și, mai presus de toate, ascunde un suflet bun. 

Peeta și Gale mi-au pregătit de asemenea o surpriză în această carte. Am vorbit în prima recenzie despre cât de mult mi-a plăcut de Gale și cum Peeta era mai detestabil decât președintele Snow. Ei bine, tocmai s-a întors roata.

Gale din al doilea volum este stagnant, preferând să trăiască într-o bulă de confort unde Katniss îi consumă fiecare gând, refuzând să accepte realitatea. Nu știu ce s-a întâmplat între prima și a doua carte, dar personajul de care m-am atașat atât de mult a dispărut fără urmă.

Peeta pe de altă parte este complet schimbat și nu pot nega că îmi place această schimbare. Jocurile Foamei sunt, cu siguranță, un coșmar pentru tributuri, însă sunt de părere că pentru Peeta au fost exact ce avea nevoie, deoarece l-au maturizat.

Și pentru că suntem la capitolul „Personaje”, este cineva pe care nu îl pot trece cu vederea: Finnick Odair. Finnick este unul dintre învingătorii Districtului 4 și o adevărată plăcere despre care să citești. L-am adorat încă de la prima apariție și abia aștept să citesc mai multe despre el în următoarea carte. 

Sfidarea este volumul meu preferat până acum, încărcat de momente palpitante și dezvăluiri uluitoare. Mă bucur nespus că m-am decis să citesc această serie și sper ca volumul trei să fie la fel de bun ca acesta.

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Nemira. Voi lăsa link aici.

Lectură plăcută!