miercuri, 16 noiembrie 2022

November TBR

Noiembrie este la un pas distanță de Crăciun și probabil luna pe care o aglomerez cu toate cărțile necitite pe care le am în bibliotecă. 

Aici dau vina pe spiritul Crăciunului, îmi dă întotdeauna un chef nebun de citit 😁

Luna aceasta, desigur, nimic nu se schimbă. Am plănuit o listă de lecturi cât cea de dorințe pentru Moșul.
Ce este diferit luna asta însă este speranța pe care o am pentru completarea acestei liste. De multe ori scriu pentru a avea motivație să mă apuc de citit, dar nu are efect de fiecare dată.

Țineți-mi pumnii ca acum să meargă, vă rog 🙈

Prima carte de pe TBR este Small Favors de Erin A. Craig. Am cartea în bibliotecă de un an cred și încă nu am ajuns la ea. Am vrut inițial să o păstrez pentru Halloween, însă am fost puțin prinsă cu facultatea și nu am reușit să citesc nimic. 

Totuși când e frig afară mi se pare atmosfera perfectă pentru horror. 

The Atlas Six de Olivie Blake este o altă frumusețe la care vreau să ajung înainte să se termine anul. Am citit synopsis-ul o dată și atât a fost de ajuns să mă convingă să o iau. 
Este combinația perfectă de magie, dark academia, istorie și secret societies și deja anticipez că se va număra printre favoritele anului 2022 pentru mine 🥰

Lavander and Lightning este primul și singurul Ebook de pe această listă. Nu sunt mare fan al cititului în format electronic, însă nu am găsit această serie în format fizic nicăieri so we do what we gotta do.
Vă rog aveți în vedere că este o carte destinată unei audiențe mature.

You'll Be The Death Of Me și Nothing More To Tell de Karen M. McManus sunt și ele printre priorități luna aceasta. Karen este autoarea mea preferată de mystery & true crime și nu am cuvinte să vă spun cât de nerăbdătoare sunt să văd ce ne-a pregătit de această dată.

One Last Stop de Casey McQuiston este o apariție nu tocmai recentă, dar una pe care am avut-o pe TBR de când i-a fost anunțată lansarea. Am iubit Roșu, Alb și Sânge Albastru așa că am așteptări mari de la această carte 🙈

Kingdom of the Cursed, când am văzut-o în sfârșit pe raft în librărie aproape am țipat 😂 Am iubit primul volum mai mult decât am crezut posibil și se numără printre preferatele anului 2021. Mi-ar plăcea să păstrez tradiția și Kingdom of the Cursed să fie în preferatele anului acesta 🙈

Și-n plus, o reîntâlnire cu Wrath este mai mult decât necesară 😁

Ultima, dar nu cea din urmă, și cu siguranță the boldest choice in my TBR este A Court of Silver Flames de Sarah J Maas. Dacă aș avea timp în fiecare zi de ea, probabil aș termina-o în aproximativ o săptămână, dar din păcate life is not that simple.
Din nou, aveți în vedere că este o carte pentru o audiență matură.

Am șanse să citesc toate cărțile astea până intrăm în decembrie?

Poate, dar asta implică și câteva all nighters 😂 Nu o să mă stresez să termin TBR-ul pentru că o să devină o povară în loc să fie o metodă de relaxare.
O să citesc în schimb când am timp și o să vedem în wrap-up la finalul lunii ce am bifat de pe lista de mai sus și ce nu.

Țineți minte, nu vă stresați să citiți un anumit număr de cărți pe lună sau saptămână. Nu trebuie să citiți în fiecare zi pentru a vă numi cititori. 
Reading is for pleasure. Este pentru relaxare și deconectare. Puteți face TBRs care să rămână necitite o veșnicie. Uitați-vă la mine până la urmă 😂

Tot ce contează este să găsiți cărți care vă plac și să vă bucurați de ele. 

În altă ordine de idei, acum sunt curioasă. Voi faceți liste de lecturi lunare?

joi, 28 iulie 2022

Spin the Dawn by Elizabeth Lim | Review

Paperback: 416

Publisher: Bantam Dell Publishing Group

Published: 2019

Language: English

Rating: 4.5 / 5 stars 

How would you feel if, as a woman, you are denied everything, from independence to a real job, doing what you love and most importantly, making decisions for yourself?

I, for one, would be quite mad. Last I checked, men and women are equally competent and smart.

This book sadly, doesn't see it that way.

Spin the Dawn is a retelling of Mulan's story and one done so well, I was left speechless at the end.

The story follows Maia Tamarin, a young seamstress who works happily in her father's shop. She is the only one amongst her siblings who showed any interest in their father's skill and the only one who truly wanted to learn it. 
So she did.

Now back to what I said, she is happily working in her father's shop, that is, until the day the imperial summons comes.

Just like in Mulan's story, her father is summoned by the emperor but in this case it is not for war. It is for a competition.

Now we know the drill, her father can't go so she has to in his stead. But what makes this story more fun is that she has to pose as her brother to be able to compete. 

As I said, this world is not fair to women so...

Mister, I'll make a man out of you

Sorry, wrong story. I got carried away 😅

But back to the subject. Maia poses as her brother to be able to enter the competition for the position of Imperial Tailor. 

And thus the fun begins 🤭 and the danger, but that's something better left for you to discover 😉

Okay look, if I have to pick only one thing I love about Maia, that would be her determination. Despite everything she's been through and everything she has to sacrifice time and again, she never relents and never complains. She takes everything thrown at her with her chin held high and turns them into lessons on how to improve and do better.

And that, my friends, is one hell of a character.

And don't even get me started on Evan, I was hooked from page one 🤭

The story is very complex and it can get confusing at times, but it kept me engaged the whole time and it was a struggle to put the book down even to go eat 😅 

I love Elizabeth Lim's writing style and the way she built the characters, the world, the magic system, everything. She turned words on paper into a full on animated movie with a real movie hot on its heels in my head.

AND I STILL DON'T HAVE SATISFACTORY EVAN FANARTS! That should be forbidden at this point.

But anywho, I don't want to spoil the book which I know I will if I go on more. So I'll stop here.

But guys, please read this series, both this and its sequel. They are so worth it, you won't regret a single minute spent reading this masterpiece of a duology!

joi, 2 iunie 2022

The Cousins by Karen M. McManus | Review

Paperback: 304

Publisher: Penguin Books

Published: 2020

Language: English

Rating: 5 / 5 stars

Now this was a very twisted mystery, but sure worth every single page.

So let's start at the beginning. Karen M. McManus is one of those authors that for me, can do absolutely no wrong. Their books are an auto buy by now, knowing ahead that they will be a 5 star read and so far, they have not disappointed.

The Cousins is a more recent book by this author and certainly my favorite so far. Each one goes into the YA mystery and murser mystery genres, understanding the assignment to perfection. 

The book follows cousins Milly, Aubrey and Jonah Story, each having received a letter from their grandmother with a request to spend the summer at her resort, jobs already set in place for them.

Pretty innocent so far, right?

Wrong.

The story is far more intertwined than a simple summer job and a sudden family reunion with a long lost grandmother that is more of a legend for them than a relative. 

20 years ago, Mildred Story disowned her children and banned them from their family home for no apparent reason, as well as cutting them off. The only explanation her children got was a letter, stating:

"You know what you did"

And yet, neither knew. Each of the 4 Story siblings was even more confused than the last.

Fast forward 20 years, each of them sees an opportunity through the letters their children received, hoping to either get their inheritance, or reconnect with their estranged mother and maybe find out what prompted her to kick them all off the island.

Starting to sound more interesting, isn't it?

Throughout the book we get all of the grandchildren's POVs, and so we discover their background stories, family life and how they feel about a grandmother they never met.

Milly is guarded from the very first page, opting for meaningless fun rather than a deep bond with someone, yet secretly craving the acceptance and love she deserves, Aubrey is a very sweet girl that seems to carry a burden too heavy for her alone and Jonah is...odd. It's the best way I can describe him, to be honest.

Whether they want it or not, all 3 end up on a ship, on their way to the Story family resort for the next months.

So here's the thing about this book: I had a rollercoaster with it. I was unsure about it, then I got intrigued. Afterwards I started questioning the author and some scenes in the book but then it seemed to be going back to normal. And finally, the mystery thickened and I was sold. 

Oh and then the questionable scenes made sense. Almost forgot to mention that.

Over the course of the book I started bonding with some characters and picking favorites and Milly and Jonah have won first prize here. The author has a very unique way of writing these characters, it's just impossible not to love them and relate to them on some levels. And I'm talking about all the books here.

Now, the thing is, I can't reaaaaally say too much because it's a murder mystery and I would just spoil it all for you, but I'll say this.

We have skeletons buried by the older generation, aka the parents, we have revenge and we have secrets all around.

The Cousins is a book that I recommend fully on any given day. If you're looking for a good mystery, a very twisted story with a crazy past and a book to keep your adrenaline pumping, then you came to the right place. This book checks all the boxes.

If you're a fan of the genre or looking for something to get you into it, then I think you should definitely give this one a try. It's more than worth your time.

Enjoy 🤗

luni, 31 ianuarie 2022

Educație Fatală de Naomi Novik | Recenzie

Număr de pagini: 376

Editură: Nemira

An de apariție: 2021

Limbă: Română

Rating: 4,5 / 5 steluțe

Educație Fatală de Naomi Novik este una dintre cărțile pe care le-am așteptat cu nerăbdare în anul 2021.

Aici avem parte de magie, pericol, adrenalină și o școală cum nu ați mai întâlnit până acum. Așa că pregătiți-vă pașaportul, biletul de avion și foaia matricolă, următoarea noastră destinație este Școala Solomonarilor.

Cartea o are în prim plan pe Galadriel „El” Higgins, o vrăjitoare neobișnuit de puternică, capabilă să înfrunte orice pericol. Este, de asemenea, candidata ideală pentru a deveni o răuvrăjitoare, însă compasul ei moral este în locul potrivit. Pentru moment, cel puțin.

Sinceră să fiu, cred că este prima dată când întâlnesc o astfel de situație într-o carte fantasy: un potențial personaj negativ care dispune atât de putere, cât și de oportunitate și motiv, însă refuză să le facă rău celor din jur.

„Probabil că aș fi putut (...) să extrag mana de la toți prietenii lui din enclavă. Aș fi putut să-i secătuiesc pe toți. (...) Eu însă l-am ignorat (...) încercând să nu izbucnesc în plâns.”

 Cred că după această dezvăluire am început să o plac pe Galadriel. Până atunci, nu pot spune ca o aveam la inimă.

Okay, poate că nici acum nu este preferata mea, însă uneori e nevoie de timp să te atașezi de un personaj.

Huh, acum că mă gândesc totuși, Naomi Novik aproape că ne-a dat o serie de cărți unde personajul negativ ar fi și principal...nu pot nega că ideea aceasta sună foarte tentant, în special dacă personajul în cauză se dovedește a fi unul foarte simpatic, de care ajungem să ne atașăm pentru că este scris prea bine pentru a fi rău și nu este vina sa că este rău de la bun început...

*ahem* Darkling, Sebastian Morgenstern *ahem*

Okay, o carte din perspectiva lui Darkling ar fi una pe care aș cumpăra-o în secunda în care ar ajunge pe rafturi 😇🤭

Okay, okay, mă opresc 😇 dar poate într-o zi va fi să fie, cine știe 🤭

Înainte să intru în mai multe detalii, trebuie să spun un lucru. Educație Fatală s-a simțit ca o versiune mai dark pentru Harry Potter, dacă Hogwarts ar fi fost mortal, nu ar fi existat profesori, iar Harry ar fi fost plasat în Slytherin și ar fi fost un strateg mai bun decât s-a dovedit a fi.

Saau, același scenariu, însă cu Slytherin Hermione ca protagonistă.

Acestea fiind spuse, să ne întoarcem la carte 🙈

Galadriel ascunde o putere deosebită, hotărând să nu își dezvăluie însă potențialul până la momentul potrivit - absolvirea.
Totuși, mai are de așteptat un an până atunci. Și după cum bine știm cu toții, foarte multe se pot întâmpla într-un an.

Și, desigur, acum s-a infiltrat și Orion Lake în peisaj, eroul școlii și persoana pe care El o displace, probabil, cel mai mult.

Nu știu de voi, dar mie-mi sună a enemies to lovers 😌 *wink wink nudge nudge*

Școala Solomonarilor este un loc aparte...dar nu întotdeauna într-un sens pozitiv. Pe când Hogwarts este unul dintre cele mai sigure locuri din lume pentru tinerii vrăjitori, un loc unde aceștia se pot forma și unde pot învăța să își folosească puterile, Școala Solomonarilor este un loc extrem de periculos, construit în vid pe baza magiei. Oh, am menționat cumva și capcanele care apar și dispar de bună voie?

Construcția în sine este descrisă într-un fel care induce cititorului senzația că are o conștiintă proprie, lăsată în urmă de fondatori și că acționează după bunul plac.

Mi-a adus aminte vag de conacul despre care am citit în Mexican Gothic.

Acum, pe lângă școală, avem și creaturile înfometate care râvnesc după mana, puterea vrăjitorilor, și care se ascund în orice cotlon găsesc, pregătite de vânătoare.

Trebuie să recunosc, toate luptele, capcanele și atacurile nu au făcut decât să pompeze și mai multă adrenalină și să mă țină în priză până la final. 5 din 5 steluțe acestei experiențe, pentru că rareori găsești așa carte bună.

Primul volum al seriei este pur și simplu wow. Mă așteptam la foarte multă introducere fără sfârșit timp de 400 de pagini pentru a putea explica universul și sistemul magic în detaliu, dar nu a fost cazul. Naomi Novik știe ce face.

Educație Fatală este o poveste extraordinară și deschide o serie cu mult potențial să ajungă pe lista preferatelor. Acțiunea este fantastică, abia dacă mi-a alocat momente de respiro ici-colo, personajele sunt foarte bine construite și am ajuns chiar să mă atașez de câteva.
Galadriel însă, pe ea o mai țin în perioada de probă pentru moment.

Cred că elementul meu preferat din carte este școala și modul în care operează. Această școală este probabil una dintre puținele, dacă nu singura din cărțile cu tema academia, light sau dark, care, poate involuntar, îi învață pe tinerii studenți să supraviețuiască în lumea de afară.

Mi-a plăcut cartea, mi-a plăcut povestea, mi-a plăcut tot. Acum aștept cu nerăbdare cel de-al doilea volum. Cine știe, poate va fi chiar și mai bun decât primul.

Recomand cu drag Educație Fatală iubitorilor genului fantasy și în special dark academia. Cartea poate fi achiziționată pe site-ul editurii Nemira, link aici.

Lectură plăcută!

joi, 6 ianuarie 2022

Jack Spintecătorul și Crimele din Whitechapel de Kerri Maniscalco | Recenzie

Număr de pagini: 366

Editură: Leda Edge

An de apariție: 2018

Limbă: Română

Rating: 5 / 5 steluțe

Corsete, crinoline și ceaiuri dansante...am uitat oare ceva?

Oh, desigur, un notoriu criminal în serie.

Jack Spintecătorul și Crimele din Whitechapel. Atât a fost nevoie să aud pentru a mă decide să încep seria. Dar hai să deschidem cu un background story.

Jack a fost un criminal în serie care a terorizat Londra în toamna anului 1888 și care a dispărut înainte să înceapă iarna, astfel rămânând neidentificat. A rămas în istorie drept unul dintre cele mai cunoscute cazuri nerezolvate, oamenii speculând și în prezent atât identitatea lui Jack, cât și detalii despre viața sa și motivele pe care le-a avut pentru a comite crimele.

Ce mi-a atras atenția legat de această carte a fost genul mystery. Înainte să am o idee clară legată de genuri, autori și ce fel de cărți îmi plac cel mai mult, Agatha Christie și misterele sale se numărau printre preferate. Acest roman s-a simțit, oarecum, ca o scurtă călătorie în timp.

De data aceasta totuși, mă pot lăuda că am descoperit criminalul înaintea protagonistei.

Povestea o urmărește pe Audrey-Rose Wadsworth, o tânără de familie bună, a cărei ambiție este să devină medic legist. La acea vreme și în special venind din partea unei femei, o asemenea ambiție nu era văzută cu ochi buni, prin urmare tânăra este nevoită să participe la lecții pe ascuns, devenind ucenica unchiului ei.

Doctorul Wadsworth însă are mai mult de un singur ucenic, iar șarmantul domn Thomas Cresswell ne este introdus chiar în primele pagini.

Primul meu gând a fost: un love interest atât de curand? Miroase a clișeu...

Dar oh, cât de departe am fost de adevăr.

La început, Thomas nu se comportă ca un love interest. El este un personaj rece și închis în sine, ascunzând fiecare emoție care îl străbate. Audrey-Rose pe de altă parte este impulsivă, determinată și incapabilă să stea departe de riscuri.

Nici nu știu de unde să încep în a descrie distracția pe care o aduc cei doi când sunt împreună. Încăpățânarea este o trăsătură pe care o au în comun și care face ca fiecare discuție pe care o poartă să devină o competiție, amândoi dornici să arate că celălalt greșește.

Trebuie să spun că odată ce aceste „competiții” au început, a devenit din ce în ce mai greu să las cartea din mână.

„Intelectul ei, deși nu este nici pe departe la fel de vast ca al meu, s-ar putea dovedi de ajutor.”

 Un alt lucru pe care l-am apreciat citind această carte este nota feministă pe care o adoptă. Audrey-Rose nu este femeia tipică anilor 1800. Ea râvnește să își arate valoarea și să își câștige independența. Pe lângă acest impuls însă, tânăra este copleșită și de frica unei posibile căsătorii și de ideea de a deveni doar un accesoriu pentru viitorul ei soț.

În acest punct, un alt personaj înțelept își face intrarea: Liza

„Poartă-ți atuurile de parcă ar fi un cuțit, scumpa mea verișoară! Niciun bărbat nu a inventat vreun corset pentru mințile noastre. Lasă-i să creadă că stăpânesc lumea. Nu uita nicicând că pe tron stă o regină.”

 Sunt de părere că pentru o carte a cărei acțiune se petrece în secolul al XIX-lea, subiectul este atât de actualitate, cât și controversat, însă este o schimbare foarte bine venită. De data aceasta, romance-ul nu este punctul central.

Cred că anumite subiecte discutate în roman vor rămâne cu mine o perioadă îndelungată, dar nu pot spune că mă deranjează. Cel mai important dintre ele are și cea mai puternică învățătură:

Ca femeie, este important să fii tu insăți întotdeauna. Nu lăsa pe nimeni să îți impună ce să faci sau să îți modeleze viitorul. Acea pânză este doar a ta să o pictezi după bunul plac.

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Corint, link aici.

Lectură plăcută!