House of Salt and Sorrows by Erin A. Craig | Review

Paperback: 400

Publisher: Delacorte Press

Published: 2019

Language: English

Rating: 5 / 5 stars 

Any curse could be broken, if one only dared. That is what every fairy tale we've ever read taught us.

Were those stories, in fact, wrong? 

In a manor by the sea, twelve sisters are cursed.

Annaleigh lives a sheltered life at Highmoor, a manor by the sea, with her sisters, their father, and stepmother. Once they were twelve, but loneliness fills the grand halls now that four of the girls' lives have been cut short. Each death was more tragic than the last—the plague, a plummeting fall, a drowning, a slippery plunge—and there are whispers throughout the surrounding villages that the family is cursed by the gods.

Disturbed by a series of ghostly visions, Annaleigh becomes increasingly suspicious that the deaths were no accidents. Her sisters have been sneaking out every night to attend glittering balls, dancing until dawn in silk gowns and shimmering slippers, and Annaleigh isn't sure whether to try to stop them or to join their forbidden trysts. Because who—or what—are they really dancing with?

When Annaleigh's involvement with a mysterious stranger who has secrets of his own intensifies, it's a race to unravel the darkness that has fallen over her family—before it claims her next.

This book is a retelling of The Twelve Dancing Princesses and I am a big fan of retellings. 

Now I've read To Kill A Kingdom by Alexandra Christo last year and loved every single page of it. I thought that would forever be my favourite retelling out of all but it appears that another dark and twisted retelling later, I changed my mind. 

House of Salt and Sorrows is a very creepy and unsettling story about 12 sisters who keep on dying. The villagers are blaming a curse which may or may not be true, whispering and spreading rumors while the girls are trying to reassure one another.

"There's no curse." Lenore rushed to her side, snapping at me.

Annaleigh is one of the older sisters and she is very determined. Doubts start clouding her mind and questions are keeping her awake at night. 'What if's' become her companions throughout her daily activities until she finally decides that she must uncover the truth. Was it truly a curse - or was it, in fact, murder?

She seeks help with her investigation, but her sisters turn their backs on her, convinced it's just a phase of Annaleigh's grieving process.

She snorted. "There was no shadow. Eulalie wasn't pushed off the cliffs."

This didn't stop her though and truthfully, this wouldn't have stopped me either. I always thought that our intuition knows better than our conscious mind.

At the beginning of the story, the Thaumases are grieving. They have lost so many important members of their family and as is tradition, the mourning process lasts a year. After losing their mother and 4 of their sisters, the Thaumas girls felt trapped in a never ending circle of grief. When does it end?

"I'm tired of mourning."

"And I'm sure your sisters are tired of being dead, but that's how it is!"

Shortly after, they discover a hidden door that it is said to be one used by the gods while travelling in the mortal world. Eager to escape the monotony of their home island, the girls start attending balls, dancing the night away and losing themselves in the music guiding their every move.
Night after night, they come home with their shoes destroyed, which drives their father mad trying to find out why.

"It's maddening. I'm almost willing to offer up my estate to find out what's behind all this!"

What happens though, when the beautiful fantasy of pretty dresses and handsome partners turns out to be a living and breathing nightmare? Will Annaleigh be able to see the truth in time or would one little bargain with the devil doom them all?

A little bit of romance is also present in the story, but it was not great, at least in my opinion. It seemed rushed and honestly I didn't care about them as a couple. They were lacking the chemistry and it was easier to picture them as a team solving a mystery and nothing more.

There is one teeny tiny thing that I wish I could have found more of in this book, and that is a more detailed description of the characters. Like yeah, the main features were mentioned: eye color, hair color and skin tone, but that was about it and it wasn't for all of the main characters. In order to properly picture them in my mind, I personally, need more than that.

All in all, the book was really good and one of the best mysteries I've read so far. I like the ones that are able to keep me on my toes the entire time and this one did just that.

If you're a fan of fantasy and mystery, then I think you should definitely give this book a chance.

O zi de decembrie de Josie Silver | Recenzie

Număr de pagini: 421

Editură: Nemira

An de apariție: 2018

Limbă: Română

Rating: 4.75 / 5 steluțe

Voi ce ați face dacă prietena cea mai bună din tot universul v-ar face cunoștință cu noul ei iubit care se dovedește a fi crush-ul vostru pe care l-ați căutat neîncetat (și fără succes) timp de un an de zile?

Complicat? Cu siguranță! Dar Laurie James vă poate spune totul despre asta.

Un bărbat și o femeie. Zece ani. O iubire de neuitat.

Laurie e convinsă că dragostea la prima vedere e un mit. Dar, într-o zi de decembrie, printr-o ninsoare puternică, zărește din autobuz un bărbat și știe imediat că l-a găsit pe EL.
Convinsă că îi e sortit să-l revadă, își petrece un an de zile căutându-l prin toate cafenelele din Londra. Nu îl găsește, în schimb, îl reîntâlnește la o petrecere de Crăciun, când cea mai buna prietenă i-l prezintă ca pe noul ei iubit, Jack, bărbatul din stația de autobuz.

Am primit cartea în dar de la o prietenă dragă de Secret Santa, fapt care îi oferă o valoare sentimentală uriașă.

Romance nu se numără printre genurile pe care le citesc în mod regulat. Cu toate acestea, atunci când povestea este atât de adorabilă pe cât este O zi de Decembrie, este pur si simplu o crimă să nu o citești.

O să încep prin a spune că romance-ul din această carte este foarte lent. Cam 10 ani lent. Dar ăsta este de fapt farmecul cărții: anii plini până la refuz de întâmplări neașteptate care schimbă complet viețile protagoniștilor.

Laurie și Sarah sunt cele mai bune prietene și colege de apartament. Se completează una pe cealaltă ca Yin si Yang, se înțeleg una pe cealaltă și cel mai important, sunt în stare să facă orice una pentru cealaltă. Tocmai de aceea, când Laurie ajunge acasă în seara când l-a văzut pe băiatul din autobuz pentru prima dată, Sarah este determinată să o ajute să îl găsească.

El e? Clar, am o presimțire că ar fi băiatul din autobuz.

Un an și 365 de eșecuri mai târziu, Sarah radiază de fericire pentru că prietena ei cea mai bună îl va cunoaște în sfârșit pe noul ei iubit despre care Laurie declară ”Am auzit îndeajuns despre el încât să scriu o carte, totuși. Din păcate pentru el, știu deja că este foarte talentat în pat și că Sarah se așteaptă întru totul să-i facă copii și să-i fie nevastă.” 
Cea din urmă consideră fanteziile lui Sarah exagerate, însă eu cred că ea știe ce vrea de la viață, pe când Laurie încă visează la tipul din autobuz.

De acum înainte, dacă mă întreabă cineva dacă m-am îndrăgostit vreodată la prima vedere, am să-i răspund că da, m-am îndrăgostit un minut glorios, pe 21 decembrie 2008. 

Recunosc, mi-am făcut 100 de scenarii în cap pentru momentul întâlnirii lui Lu cu Jack, însă felul în care s-a desfășurat cu adevărat revederea nu a fost printre ele.
Am presupus că adevărul va ieși la iveală pe dată, dar autoarea a avut alte planuri. Jack a fost un gentleman și s-a prefăcut că nu o cunoaște pe Laurie, iar ea s-a străduit să pară încântată de cunoștință de dragul prietenei ei.

Sinceră să fiu, chiar eram curioasă să aflu ce ar fi făcut Sarah dacă ar fi aflat atunci. Dar nu. Sarah află adevărul ani mai târziu și se simte trădată de cea mai bună prietenă.

Cred că ceea ce îmi place cel mai mult la această carte este felul în care sunt scrise personejele. Fiecare este plin de defecte și condus de impulsuri. Și lăsând la o parte vălul de dramă care le învăluie fiecare mișcare pentru un deceniu, sunt foarte interesante de urmărit în acest răstimp.

Laurie își face câte o listă de priorități în fiecare an, însă rareori se ține de ea. Jack ne arată că nu se potrivește atât de bine în rolul băiatului de aur, așa cum îl vede Laurie, iar Sarah este o perfecționistă, axată pe evoluția constantă a carierei sale.

Romanul ne este prezentat în două perspective, cea a lui Laurie, urmată imediat de a lui Jack, lucru care ne ajută să-i înțelegem pe îndrăgostiți puțin mai bine.

Finalul cărții recreează scena care deschide povestea, asigurându-se totuși că, de această dată, lucrurile se întâmplă așa cum ar fi trebuit de la bun început.

Puteți achiziționa cartea aici.

Lectură plăcută!

February TBR

Alegerea TBR-ului este cea mai complicată parte a fiecărei luni.

Sunt acel gen de persoană numit ”mood reader”, așa că îmi este foarte greu să respect TBR-ul odată ce mă hotărăsc asupra lui.
Desigur, sunt luni în care reușesc să mă țin de această listă fără probleme, dar nu atât de des pe cât mi-aș dori.

Această lună însă m-am decis să citesc doar cărțile pe care le-am selectat, fără alte distrageri.

Acestea sunt:

House of Salt and Sorrows de Erin A. Craig

Annaleigh lives a sheltered life at Highmoor, a manor by the sea, with her sisters, their father, and stepmother. Once they were twelve, but loneliness fills the grand halls now that four of the girls' lives have been cut short. Each death was more tragic than the last—the plague, a plummeting fall, a drowning, a slippery plunge—and there are whispers throughout the surrounding villages that the family is cursed by the gods. Disturbed by a series of ghostly visions, Annaleigh becomes increasingly suspicious that the deaths were no accidents. Her sisters have been sneaking out every night to attend glittering balls, dancing until dawn in silk gowns and shimmering slippers, and Annaleigh isn't sure whether to try to stop them or to join their forbidden trysts. Because who—or what—are they really dancing with?

When Annaleigh's involvement with a mysterious stranger who has secrets of his own intensifies, it's a race to unravel the darkness that has fallen over her family—before it claims her next.

Cartea este un retelling după Cele douăsprezece dansatoare. Ador retelling-urile aproape la fel de mult ca și poveștile originale, iar acest roman pare cartea ideală cu care să încep luna februarie. Am auzit foarte multe păreri bune privind conținutul și abia aștept să mă apuc de ea. Nu s-a tradus încă la noi, dar cu siguranță se va întâmpla curând.


Regina Roșie de Victoria Aveyard

Lumea lui Mare Barrow este împărțită prin sânge: cei cu sângele comun, Roșu, îi servesc pe cei cu sânge Argintiu – elita societății, cei care sunt dotați cu puteri supraumane. Mare face parte din Roșii, și-și duce traiul de pe o zi pe alta, ca hoț într-un mic sat de la țară, până când destinul o aduce în fața unui tribunal de-al Argintiilor. Înainte regelui, prințesei, și tuturor nobililor, ea descoperă că are puteri nebănuite.

Ca să ascundă adevărul, regele o forțează să mintă și să joace rolul unei prințese argintii pierdute, și o promite drept mireasă unuia dintre fiii lui. Pe măsură ce Mare pătrunde și mai adânc în lumea Argintiilor, ea riscă totul și își folosește noua poziție pentru a-i ajuta pe cei din Garda Stacojie, un grup de rebeli Roșii. O mișcare greșită îi poate aduce moartea, dar în jocul periculos în care a intrat, singura certitudine este trădarea.

Sabia de Sticlă de Victoria Aveyard

Al doilea volum din captivanta serie Regina rosie prezinta conflictul violent dintre armata tot mai numeroasa de rebeli rosii si lumea stapanita de argintii.

Cu sange rosu, dar cu o putere mai periculoasa decat ale argintiilor, aceea de a controla fulgerul, Mare a devenit o arma pe care Curtea Regala incearca sa o controleze. Insa atunci cand scapa de Maven, printul si iubitul care a tradat-o, descopera ca nu e nici pe departe singura asa.
Misiunea ei este acum sa-i recruteze pe altii la fel ca ea, pentru ca impreuna sa lupte impotriva ordinii nedrepte care li s-a impus.

Colivia Regelui de Victoria Aveyard

Acum fără puteri și bântuită de greșelile fatale, Mare Barrow e prizonieră. Trăiește la mila unui băiat pe care l-a iubit cândva, dar care i-a răspuns numai cu minciuni și trădări. Ajuns rege, Maven complică plasa de păianjen țesută de răposata lui mamă și încearcă să păstreze controlul asupra întregului regat. Roșiii continuă să recruteze și se pregătesc tot mai intens pentru războ. În mijlocul lor, Cal, prințul exilat, va face totul pentru a recupera tronul și inima lui Mare. Toată lumea pare la un pas să explodeze.

Cred că această serie a apărut acum câteva trilioane de ani, iar eu încă nu am apucat să o citesc.

Glumesc, desigur, însă nu m-am putut abține. Tentația de a folosi acest GIF era prea mare. 

Nu am auzit decât lucruri bune despre seria Regina Roșie, fapt care m-a determinat să o adaug pe TBR-ul lunii ăsteia. Am citit Cruel Crown anul trecut, un volum de povestiri scurte din universul cărții. 

Cu toate că nu am găsit ambele povestiri la fel de captivante, una dintre ele a fost de ajuns să mă convingă sa cumpăr seria imediat.

Am reușit de asemenea să evit spoilerele, ceea ce este un miracol.

Prima săptămână din luna februarie a zburat pe lângă mine și cu toate că nu știu cât de mult timp de citit voi putea strecura printre orele alocate învățatului, ar fi bine să mă apuc de treabă.

Manuscrisele Roșii ale Magiei de Cassandra Clare și Wesley Chu | Recenzie

Număr de pagini: 410

Editură: Leda Edge

An de apariție: 2019

Limbă: Română

Rating: 4.5 / 5 steluțe

Atacuri demonice, petreceri extravagante și o doză ilegală de suspans alcătuiesc rețeta perfectă pentru o carte de succes.

Universul Vânătorilor de Umbre a acumulat multe ”cronici” de-a lungul anilor, unele scrise doar de Cassandra Clare, altele în colaborare cu alți autori, așa cum este și această carte.

Cassandra Clare este o maestră a cuvintelor. Cronicile Vânătorilor de Umbre sunt cărțile care m-au introdus în lumea lecturii cu ani în urmă, iar pentru acest lucru sunt recunoscătoare.
Trebuie să spun totuși că este prima dată când citesc o operă de-a lui Wesley Chu, astfel, stilul autorului îmi este încă străin.

Un roman din universul vânătorilor de umbre.

Tot ce voia Magnus Bane era o vacanță. O călătorie luxoasă prin Europa împreună cu Alec Lightwood, vânătorul de umbre care, contrar tuturor așteptărilor, este în sfârșit iubitul său. Nici nu dorește prea mult Înaltul Magician, bătrân de secole! Dar abia au ajuns la Paris, când o veche prietenă sosește cu vești despre un cult ce venerează demoni, numit Mâna Purpurie, și care urmărește să stârnească haos în lume. Un cult pe care se pare că însuși Magnus l-a creat cu mulți ani în urmă, în glumă.

Acum, Magnus și Alec trebuie să străbată Europa în căutarea Mâinii Purpurii și a conducătorului său necunoscut, înainte ca totul să fie distrus. Și, ca și cum n-ar fi suficient de rău că escapada lor romantică a fost întreruptă, demonii sunt acum pe urmele lor, iar îndrăgostiților le e tot mai greu să deosebească prietenii de dușmani. În vreme ce căutarea răspunsurilor devine tot mai dificilă pentru ei, Magnus și Alec trebuie să aibă încredere unul într-altul mai mult ca niciodată – chiar dacă asta înseamnă ca fiecare dintre ei să dezvăluie secrete adânc îngropate.

Okay, sincer acum, nu iau și demonii ăștia o pauză? 

Mă gândesc că poate dacă ar lucra și ei, să zicem, part time, poate nu ar mai fi atât de temperamentali și distrugători tot timpul.

O să las asta în cutia pentru sugestii.

Dacă ați fost alături de Cassie și de preaiubitele personaje ale seriei Instrumente Mortale în momentele fericite, emoționante sau pline de disperare, atunci numele Magnus Bane și Alec Lightwood vă sunt cu siguranță familiare.

Datorită excentricității sale și a întâmplărilor ieșite din normele cotidianului ce par să îl urmărească oriunde s-ar duce, Magnus Bane este unul dintre personajele mele preferate din toate timpurile.

Magnus este Înaltul Magician al Brooklynului și din toate cuvintele pe care le-aș putea folosi pentru a-l descrie, ”plictisitor” nu se numără printre ele.

Cartea începe cu oprirea din Paris a protagoniștilor, unde sunt întâmpinați de magiciana Tessa Gray.

Tessa! a spus din nou Magnus, uluit. Cât de neașteptată ești! Și neinvitată.

Tessa este un personaj foarte bine construit despre care puteți afla mai multe citind seria Dispozitive Infernale. Este o serie captivantă și este de departe preferata mea din toate scrierile Cassandrei Clare.

Planurile lui Magnus pentru vacanța romantică perfectă se năruie atunci când primește vestea anchetei deschise asupra unui cult demonic pe care este posibil să-l fi înființat chiar el.

”Magnus, lumea spune că tu ești fondatorul cultului și noul lider al Mâinii Purpurii.”

Magnus a simțit cum îl străbat fiori reci. Pe urmă a fost cuprins de indignare.

Însoțit de Alec și de o magiciană pe care a cunoscut-o în Piața Umbrelor, Magnus pornește în misiunea de anihilare a Mâinii Purpurii odată și pentru totdeauna. Pericolele par a-i pândi la fiecare colț, așteptând momentul oportun să se arate. Secretele joacă, de asemenea, un rol important în acest volum, testând încrederea și loialitatea pe care au fost puse bazele relației lor.

Primul volum al seriei Blesteme Străvechi a fost incredibil de captivant și plin de aventuri. De obicei, primele volume oferă o prezentare generală și o ușoară introducere în universul cărții, însă nu intră în acțiune pe cât mi-aș dori eu să o facă.
Manuscrisele Roșii ale Magiei a fost însă o surpriză plăcută.

Am îndrăgit foarte mult momentele de cuplu dintre Magnus și Alec, în special accentul pus de autoare asupra etapei de descoperire a plăcerilor partenerului în care se aflau cei doi.
Magnus este un romantic incurabil, astfel, cu toate că vacanța pe care o plănuiseră a fost compromisă, magicianul nu dă greș în încercările sale de a păstra romantismul viu pe durata călătoriei.

Finalul romanului a fost, așa cum îi stă în obicei Cassandrei Clare, pur și simplu malefic. Aștept cu nerăbdare apariția următoarelor volume ale acestei serii.

Cartea poate fi achiziționată aici.

Lectură plăcută!

Un lucru absolut remarcabil de Hank Green | Recenzie

Număr de pagini: 416

Editură: Leda Edge

An de apariție: 2019 

Limbă: Română

Rating: 4 / 5 steluțe

În epoca regimului absolutist impus de internet suntem sclavii rețelelor de socializare.

Într-o noapte, întorcându-se de la muncă, April May, o tânără de 23 de ani, descoperă, din întâmplare, o reprezentare de trei metri a unui robot îmbrăcat în armură de samurai pe care îl botează Carl. Numai că statui similare se pare că există peste tot în lume și întreaga omenire devine, peste noapte, de-a dreptul obsedată să înțeleagă cine sunt, de unde au apărut, cine le-a creat și, mai ales, cărui scop slujesc bizarele monumente care seamănă prea mult cu puternicii Transformeri ca să nu facă parte dintr-un plan. Iar April, ca descoperitoare a straniilor Carli, se vede aruncată chiar în mijlocul unei furtuni mediatice, care îi transformă viața, relațiile și felul de a fi.

Romanul de debut al lui Hank Green ne oferă o perspectivă inedită din viața unui vlogger: celebritatea, fanii, excesul de atenție. Cu toate acestea, autorul nu ezită să ne arate și o altă față a popularității: felul în care aceasta poate lua mințile oricui.

April duce o viață obișnuită până în momentul întâlnirii cu Carl. Tânăra filmează un interviu cu robotul apărut de nicăieri ajutată de prietenul său de încredere, Andy, iar într-o noapte, clipul devine viral. 

Ăă...e ciudat, dar, cică, videoclipul "nostru" a ajuns deja la un milion de vizualizări și a scos ceva bănuți. 

Lumea întreagă devine obsedată de Carl și originea sa necunoscută atunci când statui identice apar peste tot pe glob fără nicio explicație. Misterul imposibil de deslușit care învăluie roboții amplifică faima de care are parte protagonista. Dând de gustul euforiei induse de celebritate, April nu poate decât să își dorească mai mult.

Am simțit cum puterea pe care mi-o dădea întreaga situație se revărsa asupra mea. Fotografia de Sherman, încrederea în mine dată de aparițiile la posturile de televiziune care se transmiteau la nivel național, faptul că aveam habar de chestii pe care nu le mai știa nimeni altcineva... Toate erau precum bomboanele, dimineața de Crăciun și primul sărut la un loc. 

Divertismentul și pasiunea pentru artă care au stat în spatele videoclipului ce a dat startul nebuniei s-au transformat într-o goană nesfârșită după bani: " Iată încă un lucru pe care trebuie să-l știți despre succesul cucerit brusc: tu ai habar c-ai avut parte de el, ai văzut deja toate cifrele înșirate pe contractele pe care le semnezi, dar încă nu ai, de fapt, niciun ban!" 

Misterul roboților samurai se adâncește când toată lumea pare să aibă același vis bizar, noapte de noapte. Visul se dovedește a fi un mesaj criptat, iar descifrarea sa devine țelul întregii omeniri. Astfel, se creează forumuri unde cei care reușesc să deslușească codurile din Vis le pot împărtăși cu restul și se pot ține la curent cu noile descoperiri.

După părerea mea, această încercare obsesivă a oamenilor de a rezolva enigma lui Carl pune în evidență ambiția de care dă dovadă populația planetei noastre, o trăsătură demnă de admirat. Totuși, munca în echipă este partea mea preferată. Secvențele în care April vorbește despre rezultatele obținute datorită colaborării nu fac decât să arate potențialul nostru și cât de multe am putea realiza lucrând împreună.
Din nefericire, orgoliul și egoismul sunt cei mai mari dușmani ai omului.

Transformarea lui April pe parcursul romanului este uluitoare. De la fata simplă și aproape anti-tehnologie modernă, protagonista devine o persoană lacomă și superficială care supraviețuiește doar de pe urma like-urilor și retweet-rilor. Atenția publicului a devenit centrul universului său, pe când ea a devenit centrul universului tuturor.

Cliff-hanger-ul de la finalul cărții reprezintă prăpastia spre care ne-a împins autorul pe parcursul ultimelor capitole și în care ne-a lăsat să cădem, fără a-și șterge zâmbetul de pe chip. 

Sunt nerăbdătoare pentru apariția celui de-al doilea volum al acestei serii, deoarece Hank Green are foarte multe de explicat.

Puteți achiziționa cartea de aici.

Lectură plăcută!

Harry Potter and the Philosopher's Stone by J. K. Rowling | Review

Hardback: 368

Publisher: Bloomsbury Publishing

Published: 2017

Language: English

Rating: 5 / 5 stars 

Let me start with 'Merlin's beard I have no idea why it took me so long to get to this series but I am so glad I did now rather than later'.

I watched the movies a couple of times and of course, fell in love with them and the Potter universe, though some scenes left me a tiny bit confused. And so I told myself that when I'll start reading the books, I will understand better. Sadly, years went by and I kept saying "my next read will be Harry Potter", yet never was.
That was, until last year when I finally picked up Harry Potter and the Philosopher's Stone. And boy, did I love it.

When I finished the first chapter, I was crying. The story was already so beautiful and yet what happened to Harry was so unfair.
The more I read, the more I understood some things that were not explained in the movies.

And then we got to Hogwarts. That is when the magic really started, with the Sorting Hat Ceremony and it's catchy song which explains a little more about the Hogwarts Houses and their values:

“You might belong in Gryffindor,
Where dwell the brave at heart,
Their daring, nerve, and chivalry,
Set Gryffindors apart;
You might belong in Hufflepuff,
Where they are just and loyal,
Those patient Hufflepuffs are true,
And unafraid of toil;
Or yet in wise old Ravenclaw,
If you've a ready mind,
Where those of wit and learning,
Will always find their kind;
Or perhaps in Slytherin,
You'll make your real friends,
These cunning folks use any means
To achieve their ends.”

I really like the fact that students are divided into different houses depending on where their talents lie. I find it a better way of cultivating their abilities while they are still young and also maintaining their interest alive through the seven years of school.

Harry Potter was, at the beginning of this journey, a boy whose parents died at the hands of a Dark Wizard. Harry though survived the killing curse inflicted on him afterwards by the same wizard, the event marking him as The Boy Who Lived. He was raised by his aunt and uncle, Petunia and Vernon Dursley, who were "perfectly normal, thank you very much". He grew up bullied by his cousin, Dudley and knowing nothing of his abilities or the Wizarding World that he was born into until his eleventh birthday.

Harry is a rather reckless character with an inclination for breaking the rules which I believe is an aftermath of his life with the Dursleys. Growing up under their roof meant that he was not supposed to ask questions of any sort, especially about his parents, a very avoided subject in that household. He was punished regularly for things he either did unintentionally due to his bursts of magic, or things he wasn't even responsible for.
So I think that escaping the cruelty of his relatives and arriving at Hogwarts where he could be himself and truly live, the school rules didn't matter anymore, not all of them at least.

On his way to Hogwarts School of Witchcraft and Wizardry he befriended Ron Weasley and Hermione Granger, the loyal (and equally reckless) best friend and the rational one.

As I mentioned above, Ron is equally reckless, regarding the school rules almost the same way Harry does. Ron is also the very loyal and devoted sidekick that is willing to share everything with new best friend. He grew up in a big and loving family surrounded by magic every step of the way. Although he might not appear as so at the beginning of the story, I assure you, Ronald Weasley is a true Gryffindor at heart.

Hermione on the other hand grew up the same way Harry did, knowing nothing of magic until her eleventh birthday, when she received her Hogwarts acceptance letter. Between the three of them, she is the rational one, always thinking of every possible scenario before doing anything. She may appear as a know-it-all due to her desire to prove herself worthy of her place at the school, but her knowledge has been quite useful in more than one occasions.

“Are you sure that’s a real spell?” said the girl. “Well, it’s not very good, is it? I’ve tried a few simple spells just for practice and it’s all worked for me. I’ve learned all our course books by heart, of course.”

Hermione is also a little hot-tempered and snappy in my opinion, but her intentions are good. She does not wish to lose her place in a world she truly feels like she belongs.

"I hope you're pleased with yourselves. We could all have been killed — or worse, expelled. Now if you don't mind, I'm going to bed.”

I, for one, can relate to her character with my love of knowledge (mostly the kind that is deemed useless), the fear of failing and also the obligation for following the rules.

I am truthfully astonished by Rowling's imagination. I adore the characters, the humour and witty remarks are very well placed throughout the book and the plot is very cleverly constructed. The world she created is one that I would always desire to lose myself in and be a part of. Of course, I am still waiting for my Hogwarts letter to arrive, perhaps they used a baby owl that got lost on the way to my house or maybe is just having a very hard journey from Scotland. From what I hear, the weather plays a very important role in deliveries as well, since owls cannot fly in critical conditions.

“Of course it is happening inside your head, Harry, but why on earth should that mean that it is not real?”

I love this story with my entire heart and I will for the rest of my life, I am certain.

Give it a chance, I think you would love it as well.

Jocurile Foamei de Suzanne Collins | Recenzie

Număr de pagini: 309

Editură: Nemira

An de apariție: 2019 (ediția din fotografie)

Limbă: Română

Rating: 4 / 5 steluțe

Nu cred că am un motiv concret pentru care am amânat cititul acestei cărți, poate doar faptul că vremea ei a trecut și că acum au apărut alte titluri care mi-au captat atenția.
M-am gândit că o voi putea evita fără să pierd mare lucru.

Aceasta a fost prima mea greșeală în calitate de cititor. 

Următoarea a constat în considerarea opiniilor altor cititori drept literă de lege. Nu cred că e greșit să căutăm mai multe opinii despre o carte înainte să o citim, însă nu trebuie să lăsăm aceste opinii să o influențeze pe a noastră. 

Nu este prima dată când învăț această 'lecție' și cu siguranță nu va fi nici ultima. Până la urmă, învățăm din greșeli tot timpul. 

Volumul Jocurile Foamei este structurat în trei mari capitole. Primul reprezintă o introducere în această lume și ne oferă câteva pagini de acomodare în Panem înainte să intrăm în acțiune, prezentându-ne câteva dintre obiceiurile locale și modul de viață al personajelor. 

În prim plan o avem pe Katniss Everdeen, o fată simplă care a învățat să vâneze pentru a-și putea întreține familia după moartea tatălui său. Cel mai potrivit cuvânt pe care îl pot folosi pentru a descrie prima mea impresie despre Katniss este interesantă. Mă așteptam, recunosc, la genul de personaj feminin care se subestimează, cu scopul de a-și reprima abilitățile. Katniss s-a dovedit a fi opusul acestei tipologii, fapt care a adus o bilă albă poveștii și care m-a determinat să citesc în continuare.

"Pentru a supravieţui nu am nevoie de focul lui Gale, învăpăiat de furie şi ură. Sunt plină de foc eu însămi."

"Așa că, în loc să primesc aplauze, stau acolo nemișcată, în timp ce ei iau parte la cea mai curajoasă formă de împotrivire de care sunt în stare. Tăcerea. Care spune că nu suntem de acord. Nu iertăm. Toate astea sunt greșite."

Următorul personaj cu care facem cunoștință este Gale, despre care am crezut că va fi love-interest-ul lui Katniss pe parcursul cărții (am sperat și încă mai sper), cu toate că amândoi susțin că relația lor este una strict platonică. 

Și ultimul, dar nu cel din urmă, Peeta Mellark este personajul care mi-a displăcut total. 

În privința construcției personajelor, Peeta este cu siguranță ceva nou, sau cel puțin ceva diferit de tipologiile cu care m-am obișnuit. Peeta este un laș care preferă să se ascundă în spatele celor pe care îi consideră superiori propriei persoane, pentru a da o falsă impresie de putere. 

Această lașitate se poate observa pe tot parcursul Jocurilor, de la alianța sa din prima zi a acestora, până la acomodarea lui cu ideea că va muri din cauza unei răni, astfel alegând să se ascundă și să aștepte, în loc să încerce să caute un leac și să lupte până la final.

Cel de-al doilea capitol introduce acțiunea mult așteptată. Aici încep oficial Jocurile Foamei.

Orice speranță ar mai fi nutrit Peeta și Katniss că vor putea rămâne o echipă pe durata Jocurilor a fost spulberată de prima lor sarcină: să se lupte pe viață și pe moarte pentru proviziile oferite de Creatorii de Joc. 

Astfel, alegând căi separate de a supraviețui Jocurilor Foamei, vom vedea din ce în ce mai puțin Peeta pentru următoarele câteva pagini, timp în care ne putem arăta admirația față de abilitățile de supraviețuire ale lui Katniss în cele mai vitrege condiții pe care le poate oferi un spațiu creat de mâna omului. 

Pe măsură ce numărul tributurilor scade, lupta devine din ce în ce mai strânsă, apropiindu-ne de punctul culminant, anume lupta finală. 

Cel de-al treilea capitol surprinde puțin din viața personajelor după încheierea Jocurilor Foamei, sau cum îmi place mie să îi spun, calmul de după furtuna de emoții trăite în timpul momentelor critice.

Avem și puțin romance pe parcursul cărții, însă jumătatea masculină a cuplului este un subiect discutabil, după părerea mea. După cum am menționat anterior, Peeta nu se numără printre preferații mei.

Mi-a plăcut această carte mult mai mult decât mă așteptam și sincer, regret că nu am citit-o mai devreme. A avut, desigur, părțile ei slabe, dar privită ca un întreg, este o poveste captivantă pe care o recomand tuturor, indiferent de vârstă și de genul de cărți pe care îl preferați. 

După mine, Jocurile Foamei este ca un drum inițiatic în universul lecturii, unul pe care toți cititorii ar trebui, la un moment dat, să îl parcurgă.

Lectură plăcută!