sâmbătă, 29 august 2020

Frăția Corbilor de Maggie Stiefvater | Recenzie

Număr de pagini: 456


Editură: Nemira

An de apariție: 2018

Limbă: Română

Rating: 4 / 5 steluțe

Magie, mistere și copaci care vorbesc latină - ingredientele perfecte pentru o poveste de neuitat! 

Am auzit foarte multe lucruri bune despre seria Frăția Corbilor de Maggie Stiefvater înainte de a se traduce și la noi și pot spune cu toată sinceritatea că merită tot hype-ul și chiar mai mult.

Genul meu preferat este fantasy, însă nu pot nega că sunt momente în care prefer un contemporary. 
Această serie le are pe amândouă, iar autoarea primește un 10 de la mine pentru măiestria cu care a împletit genurile. Cu toate acestea, evoluția imposibil de prezis a acțiunii este cea care m-a captivat în totalitate.

Frăția Corbilor o are în prim-plan pe Blue Sargent, o tânără de 16 ani care provine dintr-o familie de clarvăzătoare din micul oraș Henrietta, dar care, în mod straniu, nu a moștenit darul clarviziunii. 

Lui Blue i-a fost prezis viitorul de multe ori pe parcursul vieții sale și de fiecare dată rezultatul era același: își va ucide sufletul pereche cu un sărut.

A devenit o tradiție ca în fiecare an, în ajunul zilei de Sf. Marcu, Blue să meargă împreună cu mama ei în curtea unei biserici părăsite, servind drept amplificator pentru puterile acesteia. Anul acesta însă, Blue vede pentru prima dată un spirit.
„- Asta e tot? șopti ea.

 - Asta e tot ce a mai rămas, răspunse Gansey închizând ochii.” 

Gansey, Ronan, Adam și Noah sunt „băieții corbi”, elevi ai Colegiului Aglionby și, împreună cu Blue, protagoniștii cărții. Cei cinci adolescenți formează grupul al cărui lider neoficial este Gansey și îsi petrec timpul liber căutând meridianul energetic din Henrietta, țelul lor fiind descoperirea unui rege mort, ajuns în prezent doar o legendă.

De când am auzit descrierea seriei, interesul mi-a fost stârnit. Aveam așteptări uriașe când am început să citesc primul volum și eram convinsă că voi fi atât de prinsă de poveste încât nu-mi voi da seama când a trecut timpul.

Ei bine, nu totul se desfășoară mereu conform planului.

Primele aproximativ 100 de pagini au avut foarte multă descriere căreia, de multe ori, nu-i vedeam rostul. Pagini întregi încărcate de detalii pe care le-am uitat destul de repede. Mi-a luat mai mult timp decât am crezut să trec de această parte, însă nu m-am lăsat deznădăjduită.
Când a început în sfârșit acțiunea, s-a simțit ca o întoarcere la 180 de grade. Deodată ritmul era alert și se întâmplau foarte multe lucruri într-o perioadă foarte scurtă de timp și cred ca aceea a fost partea mea preferată din carte.

Ador momentele care țin cititorii cu sufletul la gură, iar această carte a avut din plin! Dar desigur, aceste momente tind să dezvolte un fler pentru dramatic, așa că fiți siguri că se vor lăsa așteptate.

Încă din primele capitole este sugerată ideea că Blue și Gansey sunt suflete pereche, așa că așteptam cu nerăbdare momentul întâlnirii lor. Îi va spune Blue adevărul de la început sau va păstra tăcerea?
Vă voi lăsa pe voi să aflați acest lucru.

Dinamica dintre Blue și băieții corbi este absolut savuroasă. 

„- Ești ca masa aia pe care o vrea toată lumea la Starbucks, bombăni Gansey, punându-se în mișcare. 

 - Poftim?! clipi Blue foarte des.

           - Lângă priza din perete, zise Gansey peste umăr.”

Ador modul în care interacționează cu fiecare dintre ei și cum nu se lasă intimidată de faptul că este singura fată din grup, ba chiar se potrivește la fel de bine ca o piesă rătăcită de puzzle.

Primul volum al seriei este o adevărată aventură care merită fiecare secundă de explorare. Dacă v-am trezit interesul pentru carte, o puteți achiziționa pe site-ul editurii Nemira. Voi lăsa link aici.

Lectură plăcută!

 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu