Număr de pagini: 496
Editură: CorinTeens
An de apariție: 2020
Limbă: Română
Rating: 5 / 5 steluțe
Minciuni, trădări și dezvăluiri neașteptate - combinația care îți va fura inima!
Am auzit păreri mixte despre această carte de când a apărut pentru prima dată în State. Unii au adorat-o, pe când alții nu au reușit să o termine, susținând că bate pasul pe loc.
Când am auzit că se traduce la noi, am decis că trebuie să mă conving singură care dintre variante se aplică în cazul meu.
Spoiler: o ador.
Șarpe și Porumbel este debutul excepțional al autoarei Shelby Mahurin, care a creat o poveste de neuitat într-o lume magică și un grup de personaje fabuloase care să ne însoțească răbdătoare până la ultima pagină.
Louise LeBlanc este o vrăjitoare fugară. Reid Diggory este un respectat Căpitan al Vânătorilor, determinat să ”curețe” lumea de răul adus de vrăjitoare și magia acestora. Ce se întâmplă când destinele celor doi sunt unite prin sfânta ceremonie a căsătoriei?
Nimic bun, cu siguranță, pentru că în final,
„Dragostea ne prostește pe toți.”
O să încep prin a spune că îmi place nespus de mult stilul autoarei. Foarte multe romane încep cu scene descriptive menite să ne ușureze tranziția către acțiunea propriu zisă, însă nu și acesta. Shelby Mahurin ocolește etapa introductivă, aruncându-ne direct în toiul acțiunii.
Iar la prima pagină ne întâmpină Louise LeBlanc.
Lou este cel mai revigorant personaj despre care am citit de la o vreme încoace. Este carismatică, seducătoare și, probabil cel mai important, vicleană.
Cu toate că acțiunea se petrece în Franța secolului al XIX-lea, o vreme în care era scandalos ca o femeie să se comporte după bunul plac, Louise refuză să se supună normelor societății, însetată de libertate și dorința de a trăi. Astfel, atunci când facem cunoștință cu ea în primul capitol, o surprindem îmbrăcată în haine bărbătești în mijlocul unui bordel.
O temă foarte populară în YA este băiatul rău care se îndrăgostește de fata cuminte. În această poveste însă, rolurile sunt inversate. Lou este șarpele la care face referire titlul, lăsându-l pe Reid să joace rolul porumbelului, care i se potrivește mănușă. El este un bărbat rezervat care consideră că a fi Vânător este cea mai mare onoare, slujind Biserica și monarhia cu smerenie. Reid ascultă de sfatul arhiepiscopului și duce la împlinire ordinele date de acesta fără să-i pună la îndoială motivele.
Astfel, când arhiepiscopul declară că singura cale de a-și curăța numele este căsătoria, Reid nu se împotrivește.
Momentele îndrăgite foarte tare de Lou - dar și de mine - sunt cele în care Reid roșește din cauza ei, lucru care se întâmplă foarte des pe parcursul cărții și care este ilegal de adorabil.
„Era o brută. O brută îngâmfată, dar drăgălașă, din anumite puncte de vedere.”
Secvența în care Reid află adevărul despre identitatea lui Lou a fost cea pe care am așteptat-o cu sufletul la gură. Pe măsură ce relația lor se transforma treptat din omidă în fluture, mi-am imaginat tot felul de scenarii, unele cu un final fericit, iar altele cu unul dezastruos.
Acum rămâne pe voi să descoperiți pentru care dintre cele două a optat autoarea.
Șarpe și Porumbel este o capodoperă literară plină de umor și presărată cu întorsături de situație la tot pasul. Odată prinsă în mrejele ei, mi-a fost aproape imposibil să o las din mână. Aștept cu nerăbdare volumul doi pentru a afla ce alte peripeții le-au mai fost pregătite protagoniștilor noștri.
Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii. Voi lăsa link aici.
Lectură plăcută!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu