Șarpe și Porumbel de Shelby Mahurin | Recenzie

Număr de pagini: 496

Editură: CorinTeens

An de apariție: 2020

Limbă: Română

Rating: 5 / 5 steluțe

Minciuni, trădări și dezvăluiri neașteptate - combinația care îți va fura inima!

Am auzit păreri mixte despre această carte de când a apărut pentru prima dată în State. Unii au adorat-o, pe când alții nu au reușit să o termine, susținând că bate pasul pe loc.

Când am auzit că se traduce la noi, am decis că trebuie să mă conving singură care dintre variante se aplică în cazul meu.

Spoiler: o ador.

Șarpe și Porumbel este debutul excepțional al autoarei Shelby Mahurin, care a creat o poveste de neuitat într-o lume magică și un grup de personaje fabuloase care să ne însoțească răbdătoare până la ultima pagină.

Louise LeBlanc este o vrăjitoare fugară. Reid Diggory este un respectat Căpitan al Vânătorilor, determinat să ”curețe” lumea de răul adus de vrăjitoare și magia acestora. Ce se întâmplă când destinele celor doi sunt unite prin sfânta ceremonie a căsătoriei? 

Nimic bun, cu siguranță, pentru că în final,

„Dragostea ne prostește pe toți.”

O să încep prin a spune că îmi place nespus de mult stilul autoarei. Foarte multe romane încep cu scene descriptive menite să ne ușureze tranziția către acțiunea propriu zisă, însă nu și acesta. Shelby Mahurin ocolește etapa introductivă, aruncându-ne direct în toiul acțiunii.

Iar la prima pagină ne întâmpină Louise LeBlanc.

Lou este cel mai revigorant personaj despre care am citit de la o vreme încoace. Este carismatică, seducătoare și, probabil cel mai important, vicleană. 

Cu toate că acțiunea se petrece în Franța secolului al XIX-lea, o vreme în care era scandalos ca o femeie să se comporte după bunul plac, Louise refuză să se supună normelor societății, însetată de libertate și dorința de a trăi. Astfel, atunci când facem cunoștință cu ea în primul capitol, o surprindem îmbrăcată în haine bărbătești în mijlocul unui bordel.

O temă foarte populară în YA este băiatul rău care se îndrăgostește de fata cuminte. În această poveste însă, rolurile sunt inversate. Lou este șarpele la care face referire titlul, lăsându-l pe Reid să joace rolul porumbelului, care i se potrivește mănușă. El este un bărbat rezervat care consideră că a fi Vânător este cea mai mare onoare, slujind Biserica și monarhia cu smerenie. Reid ascultă de sfatul arhiepiscopului și duce la împlinire ordinele date de acesta fără să-i pună la îndoială motivele. 

Astfel, când arhiepiscopul declară că singura cale de a-și curăța numele este căsătoria, Reid nu se împotrivește.

Momentele îndrăgite foarte tare de Lou - dar și de mine - sunt cele în care Reid roșește din cauza ei, lucru care se întâmplă foarte des pe parcursul cărții și care este ilegal de adorabil.

„Era o brută. O brută îngâmfată, dar drăgălașă, din anumite puncte de vedere.”  

Secvența în care Reid află adevărul despre identitatea lui Lou a fost cea pe care am așteptat-o cu sufletul la gură. Pe măsură ce relația lor se transforma treptat din omidă în fluture, mi-am imaginat tot felul de scenarii, unele cu un final fericit, iar altele cu unul dezastruos.

Acum rămâne pe voi să descoperiți pentru care dintre cele două a optat autoarea.

Șarpe și Porumbel este o capodoperă literară plină de umor și presărată cu întorsături de situație la tot pasul. Odată prinsă în mrejele ei, mi-a fost aproape imposibil să o las din mână. Aștept cu nerăbdare volumul doi pentru a afla ce alte peripeții le-au mai fost pregătite protagoniștilor noștri.

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii. Voi lăsa link aici.

Lectură plăcută!

Revolta de Suzanne Collins | Recenzie

Număr de pagini: 336

Editură: Nemira

An de apariție: 2019 (ediția din fotografie)

Limbă: Română

Rating: 3.5 / 5 steluțe

În primele două volume suntem spectatorii Jocurilor Foamei, urmărind tributurile care se luptă pentru supraviețuire în arenă. În volumul trei începe războiul.

Ultimul volum din Jocurile Foamei m-a lăsat cu păreri mixte, să fiu sinceră. Abia așteptam să văd ce se va întâmpla cu personajele și cum va evolua acțiunea după cluffhanger-ul de la finalul celui de-al doilea volum. 

Revolta nu se compară cu Sfidarea însă, sau poate așteptările mele erau prea mari. 

În a treia carte ne este introdusă o lume complet nouă față de cea cu care eram obișnuiți - Districtul 13 - prin urmare există multiple pasaje descriptive foarte lungi care, pe mine, m-au pierdut. Acum, desigur, depinde de cititor. Pentru mine, personajele și acțiunea contează mai mult decât descrierea, astfel organizarea revoluției și desfășurarea evenimentelor au fost subiectele pe care m-am concentrat mai mult, lăsând în plan secundar echipamentul militar și aspectul Districtelor vizitate.

Un lucru care mi-a plăcut în mod deosebit este atitudinea pe care o adoptă Katniss în timpul revoltei, transformându-se treptat în Gaița-Zeflemitoare pe care au dorit-o aliații săi.

„- Președintele Snow spune că ne trimite un mesaj? Ei bine, am și eu unul pentru el. (...) Focul se răspândește! Daca noi ardem, voi ardeți împreună cu noi!”

„Fata din foc” a devenit astfel un simbol pentru cetățenii Panemului prin dorința de a lupta pentru o țară liberă.

Gale din volumul trei m-a impresionat - Suzanne Collins i-a oferit, într-un final, un scop. Încă de la început îl vedem pe Gale ca fiind calm și pregătit de orice situație, acomodându-se în Districtul 13 mai bine decât mulți alții. Locul său a fost întotdeauna pe câmpul de luptă și sinceră să fiu, mi-ar fi plăcut să văd cum s-ar fi descurcat în arenă.

Și pentru că nu pot evita subiectul, Revolta nu este ocolită de tragedie. Ai spune că după două cărți în care personajele mor de la o pagină la alta, sunt deja obișnuită cu faptul că fiecare dintre ei poate muri în orice moment, iar autoarea nu practică favoritismul. 

Se pare că nu.

Seria Jocurile Foamei a fost o aventură de la prima pagină până la ultima. Am avut plăcerea de a cunoaște un grup de personaje neînfricate pe care le-am adăugat pe lista preferatelor și cu toate că au avut și părți slabe, cele trei volume alcătuiesc o poveste de neuitat. 

Poate că Revolta nu a fost finalul de serie la care m-am așteptat, dar a avut deznodământul la care speram.

Cartea poate fi achiziționată pe site-ul Editurii Nemira, link aici.

Lectură plăcută!

Sfidarea de Suzanne Collins | Recenzie

Număr de pagini: 328

Editură: Nemira

An de apariție: 2019 (ediția din fotografie)

Limbă: Română

Rating: 4.5 / 5 steluțe

Dacă ați citit recenzia pe care am scris-o pentru primul volum al seriei Jocurile Foamei, știți deja că îl consider un debut excepțional pentru o trilogie. Ca urmare, m-am așteptat ca următoarele volume să fie la fel, sau poate chiar mai bune. 

Dar n-am crezut că vor fi chiar atât de bune.

Mi-am propus să nu spun prea multe despre acțiune, deoarece aproape tot poate fi considerat spoiler, așa că mă voi limita la notițele pe care le-am făcut pe durata lecturii.

Sfidarea urmărește viața de după Jocuri a lui Katniss Everdeen și Peeta Mellark, îndrăgostiții născuți sub o stea potrivnică, care sunt acum trimiși în Turneul Învingătorilor, vizitând fiecare District și, pe urmă, Capitoliul, unde sunt lăsată fără cuvinte.

Excentricitatea este, fără niciun dubiu, sarea și piperul acestei lumi. Cetățenii Capitoliului sunt mereu în pas cu moda, șocând cu mândrie cititorii atunci când le sunt prezentate portretele fizice.

„Îmi înhață palma și mi-o întinde între mâinile ei verzi ca mazărea. Nu, pielea ei nu mai are acum chiar nuanța asta de verde. E, mai degrabă, verdele deschis al plantelor perene. Schimbarea e, fără îndoială, o încercare de a se menține în ton cu tendințele capricioase ale modei din Capitoliu.”

Katniss pe de altă parte, este loială priorităților sale: să rămână ea însăși, niciodată un pion al Capitoliului. 

 „Mă port ca și cum aș fi încântată, dar oamenii din Capitoliu nu mă interesează câtuși de puțin. Nu fac altceva decât să mă distragă de la mâncare.”

În primul volum, protagonista mi s-a părut un personaj interesant, dar pe măsură ce avansez cu lectura, Katniss prinde un altfel de contur. Am ajuns să o admir pentru curajul de care dă dovadă pe parcursul cărții și nu o mai pot limita doar la „interesantă”: ea este determinată, încăpățânată și, mai presus de toate, ascunde un suflet bun. 

Peeta și Gale mi-au pregătit de asemenea o surpriză în această carte. Am vorbit în prima recenzie despre cât de mult mi-a plăcut de Gale și cum Peeta era mai detestabil decât președintele Snow. Ei bine, tocmai s-a întors roata.

Gale din al doilea volum este stagnant, preferând să trăiască într-o bulă de confort unde Katniss îi consumă fiecare gând, refuzând să accepte realitatea. Nu știu ce s-a întâmplat între prima și a doua carte, dar personajul de care m-am atașat atât de mult a dispărut fără urmă.

Peeta pe de altă parte este complet schimbat și nu pot nega că îmi place această schimbare. Jocurile Foamei sunt, cu siguranță, un coșmar pentru tributuri, însă sunt de părere că pentru Peeta au fost exact ce avea nevoie, deoarece l-au maturizat.

Și pentru că suntem la capitolul „Personaje”, este cineva pe care nu îl pot trece cu vederea: Finnick Odair. Finnick este unul dintre învingătorii Districtului 4 și o adevărată plăcere despre care să citești. L-am adorat încă de la prima apariție și abia aștept să citesc mai multe despre el în următoarea carte. 

Sfidarea este volumul meu preferat până acum, încărcat de momente palpitante și dezvăluiri uluitoare. Mă bucur nespus că m-am decis să citesc această serie și sper ca volumul trei să fie la fel de bun ca acesta.

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Nemira. Voi lăsa link aici.

Lectură plăcută!

Frăția Corbilor de Maggie Stiefvater | Recenzie

Număr de pagini: 456

Editură: Nemira

An de apariție: 2018

Limbă: Română

Rating: 4 / 5 steluțe

Magie, mistere și copaci care vorbesc latină - ingredientele perfecte pentru o poveste de neuitat! 

Am auzit foarte multe lucruri bune despre seria Frăția Corbilor de Maggie Stiefvater înainte de a se traduce și la noi și pot spune cu toată sinceritatea că merită tot hype-ul și chiar mai mult.

Genul meu preferat este fantasy, însă nu pot nega că sunt momente în care prefer un contemporary. 

Această serie le are pe amândouă, iar autoarea primește un 10 de la mine pentru măiestria cu care a împletit genurile. Cu toate acestea, evoluția imposibil de prezis a acțiunii este cea care m-a captivat în totalitate.

Frăția Corbilor o are în prim-plan pe Blue Sargent, o tânără de 16 ani care provine dintr-o familie de clarvăzătoare din micul oraș Henrietta, dar care, în mod straniu, nu a moștenit darul clarviziunii. 

Lui Blue i-a fost prezis viitorul de multe ori pe parcursul vieții sale și de fiecare dată rezultatul era același: își va ucide sufletul pereche cu un sărut.

A devenit o tradiție ca în fiecare an, în ajunul zilei de Sf. Marcu, Blue să meargă împreună cu mama ei în curtea unei biserici părăsite, servind drept amplificator pentru puterile acesteia. Anul acesta însă, Blue vede pentru prima dată un spirit.

„- Asta e tot? șopti ea.

 - Asta e tot ce a mai rămas, răspunse Gansey închizând ochii.” 

Gansey, Ronan, Adam și Noah sunt „băieții corbi”, elevi ai Colegiului Aglionby și, împreună cu Blue, protagoniștii cărții. Cei cinci adolescenți formează grupul al cărui lider neoficial este Gansey și îsi petrec timpul liber căutând meridianul energetic din Henrietta, țelul lor fiind descoperirea unui rege mort, ajuns în prezent doar o legendă.

De când am auzit descrierea seriei, interesul mi-a fost stârnit. Aveam așteptări uriașe când am început să citesc primul volum și eram convinsă că voi fi atât de prinsă de poveste încât nu-mi voi da seama când a trecut timpul.

Ei bine, nu totul se desfășoară mereu conform planului.

Primele aproximativ 100 de pagini au avut foarte multă descriere căreia, de multe ori, nu-i vedeam rostul. Pagini întregi încărcate de detalii pe care le-am uitat destul de repede. Mi-a luat mai mult timp decât am crezut să trec de această parte, însă nu m-am lăsat deznădăjduită.
Când a început în sfârșit acțiunea, s-a simțit ca o întoarcere la 180 de grade. Deodată ritmul era alert și se întâmplau foarte multe lucruri într-o perioadă foarte scurtă de timp și cred ca aceea a fost partea mea preferată din carte.

Ador momentele care țin cititorii cu sufletul la gură, iar această carte a avut din plin! Dar desigur, aceste momente tind să dezvolte un fler pentru dramatic, așa că fiți siguri că se vor lăsa așteptate.

Încă din primele capitole este sugerată ideea că Blue și Gansey sunt suflete pereche, așa că așteptam cu nerăbdare momentul întâlnirii lor. Îi va spune Blue adevărul de la început sau va păstra tăcerea?
Vă voi lăsa pe voi să aflați acest lucru.

Dinamica dintre Blue și băieții corbi este absolut savuroasă. 

„- Ești ca masa aia pe care o vrea toată lumea la Starbucks, bombăni Gansey, punându-se în mișcare. 

 - Poftim?! clipi Blue foarte des.

           - Lângă priza din perete, zise Gansey peste umăr.”

Ador modul în care interacționează cu fiecare dintre ei și cum nu se lasă intimidată de faptul că este singura fată din grup, ba chiar se potrivește la fel de bine ca o piesă rătăcită de puzzle.

Primul volum al seriei este o adevărată aventură care merită fiecare secundă de explorare. Dacă v-am trezit interesul pentru carte, o puteți achiziționa pe site-ul editurii Nemira. Voi lăsa link aici.

Lectură plăcută!

Time's Convert by Deborah Harkness | Review

Paperback: 448

Publisher: Headline Publishing Group

Published: 2019

Language: English

Rating: 3.75 / 5 stars 

Can you guys hear my soul weeping after finishing this book? And it is not even good weeping, no. It's full on crying like a baby because I had such high expectations going into this book and it just wasn't what I was expecting it to be. 

I cannot say it disappointed me, it did no such thing, yet it was tiresome and confusing, for it was too detailed.

Time's Convert is a sequel to the All Souls trilogy and it is focused on Marcus' story. Marcus is my favorite character from that series so when I heard that the author was writing a book about him, I was literally doing a happy dance. That is, until I started reading it.

The book is told in two perspectives, Marcus' and Phoebe's, the former's fiancee.

Phoebe's chapters were actually not bad, they were rather fun and I enjoyed reading more about her, seeing that she only made a brief appearance (in my opinion) in the trilogy. She was introduced in the second book and I adored her from the very first moment. 

"Miracles should leave a mark, so that we can remember how precious they are."

Now as much as I loved her parts, I was dreading the chapters that told the story of Marcus' youth. Though I love him deeply, I wasn't fond of the 1700's told from his point of view and especially not the war-centered scenes. 

The author is a historian and I love that she wrote this book as close to the truth as possible, but it felt like reading a plain old history book. And as much as I love history, I have to agree with Mistress Bishop:

"War is such a waste of women's time."

Before reading Time's Convert, Marcus was my absolute favorite character and no other in this series meant that much to me. However, after finishing this book, there is another one that I love just as much, and that is Ysabeau de Clermont. 

Ysabeau is an ancient vampire, Marcus' grandmother, and one of the wisest characters that the author has written. She is elegant, she is a role model and rather old school, which I adore about her. She is always there to guide Phoebe through her transition and offers the best advice.

"'To be a vampire you must choose life - your life (...) over and over again (...),' Ysabeau said. (...) In the end, it is our relentless drive to live that defines us. Without that, we are nothing but a nightmare or a ghost: a shadow of the humans we once were.'"

I read this book in 3 days but it felt like months and I was so excited to just move on to another book.

There were some smutty parts throughout the story which spiced things up a bit, but what saved it, a little bit at least, in my opinion, was the ending. The last 100 or so pages broke the monotony of the war and the memories and developed into a plot line that was so much easier to follow.

All in all, I am actually glad that I read this because I got to revisit this beautiful world filled with incredible characters. There is a book coming soon focused on another character that I am excited to read about, perhaps it will be better that this one. I'm not giving up on this author so easily.

If you read the All Souls trilogy and are curious about Marcus' past and Phoebe's future, then you could give this a try. After all, this was not for me, but it might be the book for you. 

One of Us is Lying by Karen M. McManus | Review

Paperback: 384

Publisher: Penguin Books

Published: 2017

Language: English

Rating: 4.5 / 5 stars

Five students are sent to detention and only four walk out alive. 

Now that sounds like a great start to a mystery, doesn't it?

I believe that a good mystery is one that keeps you on your toes the entire time, unable to put the book down until the truth is revealed. And One of Us is Lying did just that for me. 

I will be honest and admit that I did not have high expectations going into this one and thought it will be a quick painfully obvious read.

It was quick, but not obvious, for it kept me guessing and changing my mind about the killer all throughout the book. And I still did not figure it out in time for the big reveal. 

The book is told in four perspectives which is not my cup of tea, because I usually find it hard to keep track of who is narrating after a while. However, I do not think this one would have been as good a mystery as it is if it were told by one person alone, for alternating the chapters in four POVs raised a burning question: if all claim innocence, which one of them is lying?

“Unless one of us is lying. Which is always a possibility.”

The story is engaging, the writing is accessible and the characters are amazingly written. 

Bronwyn is the brain, future valedictorian and Yale-bound, Addy is the beauty, the perfect homecoming princess, Nate is the criminal, on probation for dealing, Cooper is the athlete, the all-star baseball player and Simon is the outcast, the creator of About You, Bayview High's notorious gossip app.

When Simon dies while in detention, the four remaining students become persons of interest in a murder investigation. Questioned time and time again, carefully kept secrets are revealed and their lives change forever.

”Six hours and five minutes from then we were heading to detention. An hour later, he died.
Seventeen years, gone just like that.”

While there is diversity present throughout the story, I do have to point out that the book is not cliche-free and I did roll my eyes quite a bit at that. We have the good girl falling for the bad boy, the high school princess dating a jock and so on. 

Even so, this book was a great remedy for my two month reading slump. 

The romance was predictable due to the hints the author kept dropping, but I was pleasantly surprised at how she developed it. I may also have added a new bookish crush to my ever growing list, but I never mind that.

I cannot say too much for it would ruin the story, but I will say this. One of us is lying is a very entertaining read and I had a marvelous time playing detective and trying to piece together the bits of evidence revealed by each chapter.

I am very excited to read the sequel and delve into a new mystery. Hopefully it will be just as good as this one was. 

If you enjoy the thrill only a good mystery can give, then this is the book for you!

Chain of Gold by Cassandra Clare | Review *contains spoilers for The Infernal Devices*

Hardback: 624 pages

Publisher: Walker Books

Published: 2020

Language: English

Rating: 5 / 5 stars

I've been waiting for this book for so long and it was so worth it. It turned out to be everything I have ever wanted from Cassandra Clare.

Chain of Gold is the first installment in The Last Hours series, which is a sequel to The Infernal Devices. Now, the latter is, and always will be my favorite series of the author's and one of my favorites of all times, so getting a sequel to that is like Christmas day came early this year.

The story is set in Edwardian England when fancy suits and dresses were still a thing and I love that so very much. There is a certain elegance to such formal clothes that I wish was still going on today.

The book follows the children of the characters from The Infernal Devices (so you should definitely read that one first) which, in my opinion, is not something we get to see in books often.

They are the next generation of Shadowhunters who, weirdly enough, don't have that much shadowhunting to do. I mean, demons don't just go on holiday for a couple of decades all of a sudden, right?

Cordelia Carstairs, our protagonist, comes to London with her family for a fresh start and to be closer to her future parabatai. Upon her arrival, she is swept into a world of glittering ballrooms and supernatural salons, all the while fighting to keep her secrets hidden.

James Herondale, one of my favorite characters ever written, has a special power due to his heritage: he can travel to the realm of shadows and demons. I really liked the idea, found it made him so much more interesting. 

However, as much as I would love to talk about James this entire review, the girl power is what I live for, as Cassandra Clare never fails to rock that aspect. So it really bugged me that Lucie Herondale, his sister, who has the same heritage, was left out of the supernatural special club. After all, it is not Cassie's style to do that.

My little fit over that was short lived though, seeing as the author had not abandoned Lucie as I initially thought, but had other plans for her. And I must say, Cassandra Clare never disappoints. 

One thing that I found very interesting about this book was that every so often there were chapters titled Days Past which told us little bits and pieces from our main characters' early lives. They were a great deal of help in explaining some aspects of the story that may have otherwise been overlooked.

A surprising part of the book is the female-female parabatai aspect, Lucie Herondale and Cordelia Carstairs. According to the Shadowhunters Codex, the parabatai are not just warriors fighting together, but warriors sworn to lay down their lives for one another, to travel where the other travels and be buried in the same place. The Marks the parabatai put on each other are so much stronger than the rest, the bond linking their souls enhancing their power. 

I might be wrong, but I do not recall, in any of her earlier books, a female-female pair, only male-male or male-female and it is nice to see a change. 

Cassandra Clare is a true artist when it comes to writing characters. While detailed descriptions are not my favorites, the author had me devouring every page of this book, searching for those very parts.

The characters' descriptions had me swooning and I am certain no others will ever have that effect on me. 

"He was beautiful, so beautiful that she forgot to breathe when she looked at him. He had wild, tumbled black hair that looked as if it would be soft to touch, and his long, dark lashes fringed eyes the color of honey or amber. He (...) was sleek and lovely all over, perfectly put together, like a marvelous bit of architecture."

I believe there is no better way of saying it than the author creates painfully beautiful characters. Though, they are not only beautiful, but brave, intelligent and creative as well. Determination hums with each heartbeat and recklessness might just be a common thing.

"I see you have decided to follow in the long Herondale tradition of poor decision-making."

They also feel everything so very deep, which I think might be a shadowhunter thing,

"'We do not get to choose when in our lives we feel pain,' said Matthew 'It comes when it comes, and we try to remember, even though we cannot imagine a day when it will release its hold on us, that all pain fades.'"

as well as their never-ending sass:

"'Obviously, I am sure,' she said. 'Which aspect do you think I am confused about?'"

I honestly think Cassandra Clare might secretly practice some sort of dark magic, for she always finds new ways of torturing our poor souls by playing with the protagonists' destinies the way she does. 

Chain of Gold shattered my heart into so many pieces and put it back together just to break it once more, leaving a bitter joy behind.

"He had never thought that the heart could hold a full measure of sorrow and happiness at the same time." 

I currently relate to that, after finishing this masterpiece of a book. There were no parts that I did not enjoy, which happens so rarely, yet it is so welcomed. The story was so captivating that I had a hard time putting it down. All I wanted was to know what happens next. 

It is by far my favorite read of 2020.

Cassandra Clare is truthfully the queen of fantasy and if you haven't read her books yet, I strongly encourage you to try them out, you will not be disappointed.

The Seven Husbands of Evelyn Hugo | Review

Hardback: 391

Publisher: Atria Books

Published: 2017

Language: English

Rating: 4 / 5 stars 

Where on earth to begin?

I'll start by saying that The Seven Husbands of Evelyn Hugo is the most frustrating book I've ever read in my entire life, but I loved it with every fiber of my body. It was a whirlwind of emotions, good and bad alike, but oh my God, did I want to punch Evelyn in the face half the time!

She is infuriating and manipulative, but so real.

Thinking back on every book I've read with a female protagonist, this one seemed so much more real than most. She is heavily flawed and so conflicted when it comes to love.

Evelyn Hugo is 79 years old and she outlived every person that she loved. Now, she is finally prepared to share the whole truth with the world: the reasons she married 7 times, the significant other she loved the most and everything she did and gave up to be a famous Hollywood actress.

She will do so, however, on one condition: Monique Grant, an unknown magazine reporter, has to write the story.

Monique is as shocked as everyone else in the journalism community. Why her? 

Nevertheless, she does not let this unique opportunity slide.

Over the next few days, the journalist does a thorough research on the actress, digging up each and every article ever written about her, as well as watching her every movie.

”Evelyn always leaves you hoping you’ll get just a little bit more. And she always denies you.”

The actress is beautiful and she learns to use that to her advantage from a very young age. That, however, turns into a life lesson:

“People think that intimacy is about sex. But intimacy is about truth. When you realize you can tell someone your truth, when you can show yourself to them, when you stand in front of them bare and their response is 'you're safe with me'- that's intimacy.”

What I loved most about Evelyn is the complexity of her character. She is a determined young woman, who knows exactly what she wants and is not afraid to cross moral lines to get it. The character development is remarkable, the starlet growing from a girl scared of what people are going to think about her and her actions into a fearless woman and a doting mother, tired of hiding her true self.

“Don't ignore half of me so you can fit me into a box. Don't do that.”

The book has a great LGBTQ+ rep in my opinion which adds another layer to the story.

While I enjoyed reading all about Evelyn, Monique Grant was a completely different story. She is a dull character who can hardly make up her mind about anything and always feels sorry for herself, her chapters being very slow in my opinion.

 

All in all, the book was amazing and I adore the author's writing style. I felt like I was reading about a real person the entire time and even felt the need to google Evelyn Hugo to reassure myself that the book is pure fiction. I'm excited to read more of her work in the future. 

If historical fiction is your cup of tea, then I cannot recommend this book enough!

Micuțele Doamne de Louisa May Alcott | Recenzie

Număr de pagini: 336

Editură: Leda Edge

An de apariție: 2020

Limbă: Română

Rating: 3.75 / 5 steluțe

Micuțele Doamne este un roman clasic care prezintă viața domestică a unei familii din Massachusetts ce duce un trai modest. Menirea sa, după părerea mea, este de a aduce confort cititorului.

Micuțele doamne este povestea mereu seducătoare a patru surori din orășelul Concord, Massachusetts, Meg, Jo, Beth și Amy, care trec prin aventurile și greutățile epocii de după încheierea Războiului Civil din SUA.

Familia March și-a pierdut averea cu ani în urmă, tatăl fetelor a plecat la război, iar fiecare dintre fiice duce o luptă aprigă cu cel mai mare defect al său.

Cu toate acestea, speranța nu este pierdută, iar personajele noastre trec peste fiecare obstacol așa cum au făcut-o întreaga lor viață - împreună.

Meg este o persoană materialistă în ciuda bunătății la care aspiră zi de zi. La începutul romanului tânăra afirma:

”E îngrozitor să fii sărac!”

Fata este însă conștientă de acest defect și încearcă din răsputeri să îl corecteze.

Recunosc faptul că Meg a fost unul dintre personajele cu care m-am conectat cel mai greu. Am perceput-o ca pe o fată superficială încă din primele pagini și nu a fost ușor să îmi schimb părerea despre ea după aceea, chiar și atunci când maturizarea sa a devenit evidentă, iar tânăra a început să aprecieze trăsăturile morale mai mult decât banii:

”Nu mă tem să fiu săracă, pentru că am fost fericită până acum și știu că voi fi și de acum încolo, pentru că el mă iubește.”

Jo March este fata libertină sau ”băiețelul familiei”. Pe când Meg este nerăbdătoare să fie considerată o tânără doamnă, sora ei refuză cu desăvârșire ideea maturizării, considerând că nimic nu este o pedeapsă mai mare decât aceea de a fi o domnișoară:

”Urăsc să mă gândesc că trebuie să fiu mare și să fiu domnișoara March și să port rochii lungi și să fiu dichisită ca un vas de porțelan.”

Beth este unul dintre personajele mele preferate. Este imposibil de timidă și dacă ar putea, sunt convinsă că s-ar abandona într-o lume a muzicii. Fetița are o inimă mare și multă iubire de oferit, lucru care o transformă în preferata familiei:

”Tu ești o scumpete și nimic altceva.”

Nici eu n-aș fi putut-o spune mai bine.

Ultima, dar nu cea din urmă, este Amy, mezina familiei March care, după părerea mea, este cel mai complicat personaj al romanului și cea cu care mi-a fost imposibil să mă conectez.
Vanitatea și egoismul sunt trăsăturile definitorii ale fetiței și spre deosebire de surorile sale, Amy nu pare la fel de nerăbdătoare să schimbe acest lucru, rămânând indiferentă atunci când Meg o dojenește:

”Acum ești simpatică, dar, dacă nu ai grijă, o să ajungi o adevărată mironosiță.”

Aș minți să spun că Amy nu se schimbă deloc până la final, însă cred că este una dintre cele mai dificile schimbări de pe parcursul romanului, trăsăturile nedemne de o domnișoară ieșind adesea la suprafață pentru a-i pune bețe în roate.

Ceea ce mi-a plăcut în mod deosebit citind acest roman a fost dorința puternică a fetelor de a fi bune. Repetându-și în gând cuvintele mamei lor ca pe o mantra, certându-se una pe cealaltă pentru mici scăpări de temperament și cel mai important, sprijinindu-se una pe cealaltă în momente dificile, surorile March s-au transformat treptat, sub ochii cititorului, în patru tinere doamne.

”Meg, draga mea, fii prudentă, ai grijă de surorile tale. (...) Jo, fii răbdătoare și să nu faci lucruri necugetate. (...) Beth, consolează-te cu muzica ta și fă-ți micile tale treburi gospodărești, iar tu, Amy, ajută-le cât poți, fii ascultătoare și stai cuminte acasă.” 

Sunt de părere că această carte este perfectă pentru această perioadă, când foarte multă lume duce o luptă interioară cu anxietatea. Atmosfera calmă și constantă a cărții oferă lectorului o stare de liniște sufletească neprețuită.

Lectură plăcută!

A doua șansă de Christine Riccio | Recenzie

Număr de pagini: 496

Editură: Leda Edge

An de apariție: 2019

Limbă: Română

Rating: 4.25 / 5 steluțe

Dacă ați avea șansa să vă rescrieți un capitol din viață după bunul plac, fără grija de a-i mulțumi pe alții, ați face-o?

Shane este convinsă ca și-a ratat experiența de facultate. Este studentă la medicină, ia examenele cu punctaj maxim și își face părinții fericiți – sună ideal, nu? Însă tânăra nu are prieteni, se întoarce acasă în fiecare weekend, iar despre dragoste nici nu se pune problema...

Ca să aibă parte de schimbarea pe care și-o dorește, Shane se înscrie într-un program de studiu în străinătate, la Londra, unde speră să își facă prieteni, să iasă la întâlniri și să trăiască aventuros!

Însă planul nu se potrivește cu realitatea! Cât de curând, fata se confruntă cu ce înseamnă să ieși din bula de confort, iar, când începe să aibă și îndoieli asupra deciziilor luate, noua viață se destramă.

Până la final, Shane se convinge că, dacă dă dovadă de curaj și de hotărâre, poate învinge orice obstacol. Și, cu puțin ajutor din partea destinului și cu un strop de magie, posibilitățile sunt infinite!

Trebuie să recunosc, ca viitoare studentă, că acest roman a picat la țanc.

Facultatea este un capitol foarte important în viața oricui, deoarece reprezintă decizia noastră finală legat de ceea ce vrem să facem cu viețile noastre.
Părinții mei nu mi-au impus niciodată să urmez o facultate sau o specializare aleasă de ei, iar pentru acest lucru le sunt recunoscătoare. Protagonista noastră pe de altă parte, nu a fost la fel de norocoasă.

O fire retrasă și dominată de anxietate, Shane Primaveri este o elevă model cu note perfecte care își face părinții fericiți studiind medicina, țelul fiind stabilitatea financiară și oportunitățile pe care le va avea urmând această carieră. Sună ca un plan perfect structurat și un viitor asigurat.

Dar fericirea lui Shane unde e?

” Nu știu ce să spun. Am crezut că nu mă deranjează. Asta o face pe mama să fie foarte fericită, dar eu sunt... nu știu... Am crezut că mă va face mai fericită. Dar am senzația că m-am pierdut pe mine într-o oarecare măsură. ”

Shane este prinsă într-o plasă țesută din gânduri care nu îi dau pace, parcă trăind pentru a-i mulțumi pe alții și uitând de propria persoană. Acest lucru se schimbă totuși atunci când tânăra se înscrie într-un program de studiu în străinătate pentru scriere creativă, mințindu-și părinții și falsificând chiar o broșură pentru facultate pentru a-i convinge să o lase să plece.

Odată ajunsă la Londra, protagonista este hotărâtă să transforme acest semestru în cea mai frumoasă experiență de facultate pe care o poate avea cineva.
Conturate de excursii spontane în toată Europa și presărate cu clipe romantice de o intensitate periculoasă, lunile petrecute de Shane în cadrul acestui program par a fi un vis devenit realitate.

Din păcate, după cum ne-au învățat mulți autori până acum, iar Christine Riccio nu este o excepție, momentele frumoase sunt efemere, iar realitatea cinică, astfel, bula plină de bucurie a lui Shane se sparge odată cu vizita neașteptată a părinților săi.

A doua șansă este o lectură ușoară cu care vă puteți delecta într-o după-amiază liniștită și care aduce în scenă una dintre cele mai obișnuite protagoniste despre care am citit de la o vreme încoace.
Shane este o iubitoare de lectură, în special Harry Potter, menționările acestei serii fiind nelipsite pe parcursul romanului.

” Harry Potter vindecă orice !”

Tânăra este de asemenea o scriitoare aspirantă, o doctorantă în stângăcie și o fană înrăită a trupei The Beatles.

Christine a reușit să creeze un personaj complex, a cărui evoluție pe parcursul romanului de la fata izolată la femeia independentă este chiar interesantă de urmărit.

Shane se îndrăgostește de Pilot, unul dintre colegii ei de locuință din Londra, fapt care o transformă într-o adolescentă condusă de emoții care spune doar lucruri greșite.
Recunosc, la început am fost oarecum sceptică privind planul romantic al poveștii, așteptându-mă la un clișeu în care cei doi se cunosc și își dau seama că le este sortit să fie împreună și aici se încheie povestea.

Ei bine, nu.

Povestea de dragoste dintre Shane și Pilot este imperfectă, plină de obstacole, perioade de negare, sentimente îngropate atât de adânc încât au fost uitate. Cu alte cuvinte, toate semnele indicau că nu le e sortit să fie împreună (în ciuda atracției dintre cei doi) și chiar mi-a plăcut acest aspect al poveștii, a fost ceva diferit.

A fost însă și un lucru care m-a împiedicat să acord cărții 5 steluțe, acela fiind descrierile lungi și obositoare ale locurilor pe care protagonista le-a vizitat. Pasajele conțin exagerat de multe detalii peste care autoarea ar fi putut să sară, dirijând atenția cititorului mai mult înspre interacțiunile dintre personaje.
De asemenea aș fi fost curioasă să citesc despre relația lui Shane cu părinții săi care părea a fi aproape ireparabilă, dar care a fost menționată la final a fi reparată și nimic mai mult.

Cred că această carte este numai bună pentru viitorii studenți și nu numai, reprezentând o broșură de sfaturi despre care consider că ne vor fi de folos la un moment dat în viață. Cartea poate fi achiziționată aici.

Lectură plăcută !

House of Salt and Sorrows by Erin A. Craig | Review

Paperback: 400

Publisher: Delacorte Press

Published: 2019

Language: English

Rating: 5 / 5 stars 

Any curse could be broken, if one only dared. That is what every fairy tale we've ever read taught us.

Were those stories, in fact, wrong? 

In a manor by the sea, twelve sisters are cursed.

Annaleigh lives a sheltered life at Highmoor, a manor by the sea, with her sisters, their father, and stepmother. Once they were twelve, but loneliness fills the grand halls now that four of the girls' lives have been cut short. Each death was more tragic than the last—the plague, a plummeting fall, a drowning, a slippery plunge—and there are whispers throughout the surrounding villages that the family is cursed by the gods.

Disturbed by a series of ghostly visions, Annaleigh becomes increasingly suspicious that the deaths were no accidents. Her sisters have been sneaking out every night to attend glittering balls, dancing until dawn in silk gowns and shimmering slippers, and Annaleigh isn't sure whether to try to stop them or to join their forbidden trysts. Because who—or what—are they really dancing with?

When Annaleigh's involvement with a mysterious stranger who has secrets of his own intensifies, it's a race to unravel the darkness that has fallen over her family—before it claims her next.

This book is a retelling of The Twelve Dancing Princesses and I am a big fan of retellings. 

Now I've read To Kill A Kingdom by Alexandra Christo last year and loved every single page of it. I thought that would forever be my favourite retelling out of all but it appears that another dark and twisted retelling later, I changed my mind. 

House of Salt and Sorrows is a very creepy and unsettling story about 12 sisters who keep on dying. The villagers are blaming a curse which may or may not be true, whispering and spreading rumors while the girls are trying to reassure one another.

"There's no curse." Lenore rushed to her side, snapping at me.

Annaleigh is one of the older sisters and she is very determined. Doubts start clouding her mind and questions are keeping her awake at night. 'What if's' become her companions throughout her daily activities until she finally decides that she must uncover the truth. Was it truly a curse - or was it, in fact, murder?

She seeks help with her investigation, but her sisters turn their backs on her, convinced it's just a phase of Annaleigh's grieving process.

She snorted. "There was no shadow. Eulalie wasn't pushed off the cliffs."

This didn't stop her though and truthfully, this wouldn't have stopped me either. I always thought that our intuition knows better than our conscious mind.

At the beginning of the story, the Thaumases are grieving. They have lost so many important members of their family and as is tradition, the mourning process lasts a year. After losing their mother and 4 of their sisters, the Thaumas girls felt trapped in a never ending circle of grief. When does it end?

"I'm tired of mourning."

"And I'm sure your sisters are tired of being dead, but that's how it is!"

Shortly after, they discover a hidden door that it is said to be one used by the gods while travelling in the mortal world. Eager to escape the monotony of their home island, the girls start attending balls, dancing the night away and losing themselves in the music guiding their every move.
Night after night, they come home with their shoes destroyed, which drives their father mad trying to find out why.

"It's maddening. I'm almost willing to offer up my estate to find out what's behind all this!"

What happens though, when the beautiful fantasy of pretty dresses and handsome partners turns out to be a living and breathing nightmare? Will Annaleigh be able to see the truth in time or would one little bargain with the devil doom them all?

A little bit of romance is also present in the story, but it was not great, at least in my opinion. It seemed rushed and honestly I didn't care about them as a couple. They were lacking the chemistry and it was easier to picture them as a team solving a mystery and nothing more.

There is one teeny tiny thing that I wish I could have found more of in this book, and that is a more detailed description of the characters. Like yeah, the main features were mentioned: eye color, hair color and skin tone, but that was about it and it wasn't for all of the main characters. In order to properly picture them in my mind, I personally, need more than that.

All in all, the book was really good and one of the best mysteries I've read so far. I like the ones that are able to keep me on my toes the entire time and this one did just that.

If you're a fan of fantasy and mystery, then I think you should definitely give this book a chance.

O zi de decembrie de Josie Silver | Recenzie

Număr de pagini: 421

Editură: Nemira

An de apariție: 2018

Limbă: Română

Rating: 4.75 / 5 steluțe

Voi ce ați face dacă prietena cea mai bună din tot universul v-ar face cunoștință cu noul ei iubit care se dovedește a fi crush-ul vostru pe care l-ați căutat neîncetat (și fără succes) timp de un an de zile?

Complicat? Cu siguranță! Dar Laurie James vă poate spune totul despre asta.

Un bărbat și o femeie. Zece ani. O iubire de neuitat.

Laurie e convinsă că dragostea la prima vedere e un mit. Dar, într-o zi de decembrie, printr-o ninsoare puternică, zărește din autobuz un bărbat și știe imediat că l-a găsit pe EL.
Convinsă că îi e sortit să-l revadă, își petrece un an de zile căutându-l prin toate cafenelele din Londra. Nu îl găsește, în schimb, îl reîntâlnește la o petrecere de Crăciun, când cea mai buna prietenă i-l prezintă ca pe noul ei iubit, Jack, bărbatul din stația de autobuz.

Am primit cartea în dar de la o prietenă dragă de Secret Santa, fapt care îi oferă o valoare sentimentală uriașă.

Romance nu se numără printre genurile pe care le citesc în mod regulat. Cu toate acestea, atunci când povestea este atât de adorabilă pe cât este O zi de Decembrie, este pur si simplu o crimă să nu o citești.

O să încep prin a spune că romance-ul din această carte este foarte lent. Cam 10 ani lent. Dar ăsta este de fapt farmecul cărții: anii plini până la refuz de întâmplări neașteptate care schimbă complet viețile protagoniștilor.

Laurie și Sarah sunt cele mai bune prietene și colege de apartament. Se completează una pe cealaltă ca Yin si Yang, se înțeleg una pe cealaltă și cel mai important, sunt în stare să facă orice una pentru cealaltă. Tocmai de aceea, când Laurie ajunge acasă în seara când l-a văzut pe băiatul din autobuz pentru prima dată, Sarah este determinată să o ajute să îl găsească.

El e? Clar, am o presimțire că ar fi băiatul din autobuz.

Un an și 365 de eșecuri mai târziu, Sarah radiază de fericire pentru că prietena ei cea mai bună îl va cunoaște în sfârșit pe noul ei iubit despre care Laurie declară ”Am auzit îndeajuns despre el încât să scriu o carte, totuși. Din păcate pentru el, știu deja că este foarte talentat în pat și că Sarah se așteaptă întru totul să-i facă copii și să-i fie nevastă.” 
Cea din urmă consideră fanteziile lui Sarah exagerate, însă eu cred că ea știe ce vrea de la viață, pe când Laurie încă visează la tipul din autobuz.

De acum înainte, dacă mă întreabă cineva dacă m-am îndrăgostit vreodată la prima vedere, am să-i răspund că da, m-am îndrăgostit un minut glorios, pe 21 decembrie 2008. 

Recunosc, mi-am făcut 100 de scenarii în cap pentru momentul întâlnirii lui Lu cu Jack, însă felul în care s-a desfășurat cu adevărat revederea nu a fost printre ele.
Am presupus că adevărul va ieși la iveală pe dată, dar autoarea a avut alte planuri. Jack a fost un gentleman și s-a prefăcut că nu o cunoaște pe Laurie, iar ea s-a străduit să pară încântată de cunoștință de dragul prietenei ei.

Sinceră să fiu, chiar eram curioasă să aflu ce ar fi făcut Sarah dacă ar fi aflat atunci. Dar nu. Sarah află adevărul ani mai târziu și se simte trădată de cea mai bună prietenă.

Cred că ceea ce îmi place cel mai mult la această carte este felul în care sunt scrise personejele. Fiecare este plin de defecte și condus de impulsuri. Și lăsând la o parte vălul de dramă care le învăluie fiecare mișcare pentru un deceniu, sunt foarte interesante de urmărit în acest răstimp.

Laurie își face câte o listă de priorități în fiecare an, însă rareori se ține de ea. Jack ne arată că nu se potrivește atât de bine în rolul băiatului de aur, așa cum îl vede Laurie, iar Sarah este o perfecționistă, axată pe evoluția constantă a carierei sale.

Romanul ne este prezentat în două perspective, cea a lui Laurie, urmată imediat de a lui Jack, lucru care ne ajută să-i înțelegem pe îndrăgostiți puțin mai bine.

Finalul cărții recreează scena care deschide povestea, asigurându-se totuși că, de această dată, lucrurile se întâmplă așa cum ar fi trebuit de la bun început.

Puteți achiziționa cartea aici.

Lectură plăcută!

February TBR

Alegerea TBR-ului este cea mai complicată parte a fiecărei luni.

Sunt acel gen de persoană numit ”mood reader”, așa că îmi este foarte greu să respect TBR-ul odată ce mă hotărăsc asupra lui.
Desigur, sunt luni în care reușesc să mă țin de această listă fără probleme, dar nu atât de des pe cât mi-aș dori.

Această lună însă m-am decis să citesc doar cărțile pe care le-am selectat, fără alte distrageri.

Acestea sunt:

House of Salt and Sorrows de Erin A. Craig

Annaleigh lives a sheltered life at Highmoor, a manor by the sea, with her sisters, their father, and stepmother. Once they were twelve, but loneliness fills the grand halls now that four of the girls' lives have been cut short. Each death was more tragic than the last—the plague, a plummeting fall, a drowning, a slippery plunge—and there are whispers throughout the surrounding villages that the family is cursed by the gods. Disturbed by a series of ghostly visions, Annaleigh becomes increasingly suspicious that the deaths were no accidents. Her sisters have been sneaking out every night to attend glittering balls, dancing until dawn in silk gowns and shimmering slippers, and Annaleigh isn't sure whether to try to stop them or to join their forbidden trysts. Because who—or what—are they really dancing with?

When Annaleigh's involvement with a mysterious stranger who has secrets of his own intensifies, it's a race to unravel the darkness that has fallen over her family—before it claims her next.

Cartea este un retelling după Cele douăsprezece dansatoare. Ador retelling-urile aproape la fel de mult ca și poveștile originale, iar acest roman pare cartea ideală cu care să încep luna februarie. Am auzit foarte multe păreri bune privind conținutul și abia aștept să mă apuc de ea. Nu s-a tradus încă la noi, dar cu siguranță se va întâmpla curând.


Regina Roșie de Victoria Aveyard

Lumea lui Mare Barrow este împărțită prin sânge: cei cu sângele comun, Roșu, îi servesc pe cei cu sânge Argintiu – elita societății, cei care sunt dotați cu puteri supraumane. Mare face parte din Roșii, și-și duce traiul de pe o zi pe alta, ca hoț într-un mic sat de la țară, până când destinul o aduce în fața unui tribunal de-al Argintiilor. Înainte regelui, prințesei, și tuturor nobililor, ea descoperă că are puteri nebănuite.

Ca să ascundă adevărul, regele o forțează să mintă și să joace rolul unei prințese argintii pierdute, și o promite drept mireasă unuia dintre fiii lui. Pe măsură ce Mare pătrunde și mai adânc în lumea Argintiilor, ea riscă totul și își folosește noua poziție pentru a-i ajuta pe cei din Garda Stacojie, un grup de rebeli Roșii. O mișcare greșită îi poate aduce moartea, dar în jocul periculos în care a intrat, singura certitudine este trădarea.

Sabia de Sticlă de Victoria Aveyard

Al doilea volum din captivanta serie Regina rosie prezinta conflictul violent dintre armata tot mai numeroasa de rebeli rosii si lumea stapanita de argintii.

Cu sange rosu, dar cu o putere mai periculoasa decat ale argintiilor, aceea de a controla fulgerul, Mare a devenit o arma pe care Curtea Regala incearca sa o controleze. Insa atunci cand scapa de Maven, printul si iubitul care a tradat-o, descopera ca nu e nici pe departe singura asa.
Misiunea ei este acum sa-i recruteze pe altii la fel ca ea, pentru ca impreuna sa lupte impotriva ordinii nedrepte care li s-a impus.

Colivia Regelui de Victoria Aveyard

Acum fără puteri și bântuită de greșelile fatale, Mare Barrow e prizonieră. Trăiește la mila unui băiat pe care l-a iubit cândva, dar care i-a răspuns numai cu minciuni și trădări. Ajuns rege, Maven complică plasa de păianjen țesută de răposata lui mamă și încearcă să păstreze controlul asupra întregului regat. Roșiii continuă să recruteze și se pregătesc tot mai intens pentru războ. În mijlocul lor, Cal, prințul exilat, va face totul pentru a recupera tronul și inima lui Mare. Toată lumea pare la un pas să explodeze.

Cred că această serie a apărut acum câteva trilioane de ani, iar eu încă nu am apucat să o citesc.

Glumesc, desigur, însă nu m-am putut abține. Tentația de a folosi acest GIF era prea mare. 

Nu am auzit decât lucruri bune despre seria Regina Roșie, fapt care m-a determinat să o adaug pe TBR-ul lunii ăsteia. Am citit Cruel Crown anul trecut, un volum de povestiri scurte din universul cărții. 

Cu toate că nu am găsit ambele povestiri la fel de captivante, una dintre ele a fost de ajuns să mă convingă sa cumpăr seria imediat.

Am reușit de asemenea să evit spoilerele, ceea ce este un miracol.

Prima săptămână din luna februarie a zburat pe lângă mine și cu toate că nu știu cât de mult timp de citit voi putea strecura printre orele alocate învățatului, ar fi bine să mă apuc de treabă.

Manuscrisele Roșii ale Magiei de Cassandra Clare și Wesley Chu | Recenzie

Număr de pagini: 410

Editură: Leda Edge

An de apariție: 2019

Limbă: Română

Rating: 4.5 / 5 steluțe

Atacuri demonice, petreceri extravagante și o doză ilegală de suspans alcătuiesc rețeta perfectă pentru o carte de succes.

Universul Vânătorilor de Umbre a acumulat multe ”cronici” de-a lungul anilor, unele scrise doar de Cassandra Clare, altele în colaborare cu alți autori, așa cum este și această carte.

Cassandra Clare este o maestră a cuvintelor. Cronicile Vânătorilor de Umbre sunt cărțile care m-au introdus în lumea lecturii cu ani în urmă, iar pentru acest lucru sunt recunoscătoare.
Trebuie să spun totuși că este prima dată când citesc o operă de-a lui Wesley Chu, astfel, stilul autorului îmi este încă străin.

Un roman din universul vânătorilor de umbre.

Tot ce voia Magnus Bane era o vacanță. O călătorie luxoasă prin Europa împreună cu Alec Lightwood, vânătorul de umbre care, contrar tuturor așteptărilor, este în sfârșit iubitul său. Nici nu dorește prea mult Înaltul Magician, bătrân de secole! Dar abia au ajuns la Paris, când o veche prietenă sosește cu vești despre un cult ce venerează demoni, numit Mâna Purpurie, și care urmărește să stârnească haos în lume. Un cult pe care se pare că însuși Magnus l-a creat cu mulți ani în urmă, în glumă.

Acum, Magnus și Alec trebuie să străbată Europa în căutarea Mâinii Purpurii și a conducătorului său necunoscut, înainte ca totul să fie distrus. Și, ca și cum n-ar fi suficient de rău că escapada lor romantică a fost întreruptă, demonii sunt acum pe urmele lor, iar îndrăgostiților le e tot mai greu să deosebească prietenii de dușmani. În vreme ce căutarea răspunsurilor devine tot mai dificilă pentru ei, Magnus și Alec trebuie să aibă încredere unul într-altul mai mult ca niciodată – chiar dacă asta înseamnă ca fiecare dintre ei să dezvăluie secrete adânc îngropate.

Okay, sincer acum, nu iau și demonii ăștia o pauză? 

Mă gândesc că poate dacă ar lucra și ei, să zicem, part time, poate nu ar mai fi atât de temperamentali și distrugători tot timpul.

O să las asta în cutia pentru sugestii.

Dacă ați fost alături de Cassie și de preaiubitele personaje ale seriei Instrumente Mortale în momentele fericite, emoționante sau pline de disperare, atunci numele Magnus Bane și Alec Lightwood vă sunt cu siguranță familiare.

Datorită excentricității sale și a întâmplărilor ieșite din normele cotidianului ce par să îl urmărească oriunde s-ar duce, Magnus Bane este unul dintre personajele mele preferate din toate timpurile.

Magnus este Înaltul Magician al Brooklynului și din toate cuvintele pe care le-aș putea folosi pentru a-l descrie, ”plictisitor” nu se numără printre ele.

Cartea începe cu oprirea din Paris a protagoniștilor, unde sunt întâmpinați de magiciana Tessa Gray.

Tessa! a spus din nou Magnus, uluit. Cât de neașteptată ești! Și neinvitată.

Tessa este un personaj foarte bine construit despre care puteți afla mai multe citind seria Dispozitive Infernale. Este o serie captivantă și este de departe preferata mea din toate scrierile Cassandrei Clare.

Planurile lui Magnus pentru vacanța romantică perfectă se năruie atunci când primește vestea anchetei deschise asupra unui cult demonic pe care este posibil să-l fi înființat chiar el.

”Magnus, lumea spune că tu ești fondatorul cultului și noul lider al Mâinii Purpurii.”

Magnus a simțit cum îl străbat fiori reci. Pe urmă a fost cuprins de indignare.

Însoțit de Alec și de o magiciană pe care a cunoscut-o în Piața Umbrelor, Magnus pornește în misiunea de anihilare a Mâinii Purpurii odată și pentru totdeauna. Pericolele par a-i pândi la fiecare colț, așteptând momentul oportun să se arate. Secretele joacă, de asemenea, un rol important în acest volum, testând încrederea și loialitatea pe care au fost puse bazele relației lor.

Primul volum al seriei Blesteme Străvechi a fost incredibil de captivant și plin de aventuri. De obicei, primele volume oferă o prezentare generală și o ușoară introducere în universul cărții, însă nu intră în acțiune pe cât mi-aș dori eu să o facă.
Manuscrisele Roșii ale Magiei a fost însă o surpriză plăcută.

Am îndrăgit foarte mult momentele de cuplu dintre Magnus și Alec, în special accentul pus de autoare asupra etapei de descoperire a plăcerilor partenerului în care se aflau cei doi.
Magnus este un romantic incurabil, astfel, cu toate că vacanța pe care o plănuiseră a fost compromisă, magicianul nu dă greș în încercările sale de a păstra romantismul viu pe durata călătoriei.

Finalul romanului a fost, așa cum îi stă în obicei Cassandrei Clare, pur și simplu malefic. Aștept cu nerăbdare apariția următoarelor volume ale acestei serii.

Cartea poate fi achiziționată aici.

Lectură plăcută!