Ziua în care ai murit de Theodora Savuli | Recenzie

Număr de pagini: 296

Editură: Siono

An de apariție: 2022

Limbă: Română

Rating: 4 / 5 steluțe

Rareori găsesc o serie pentru care simt că o singură recenzie nu este de ajuns, dar când vine vorba de cărțile Theodorei, nimic nu este imposibil.

Ziua în care ai murit este continuarea mult indrăgitului roman Blocată între cadavre, dar și o nouă fâșie de suflet pe care autoarea a ales să o împartă cu noi. 

Trebuie să recunosc, nu m-am așteptat la o asemenea întorsătură de situație. Dacă primul volum a fost dinamic și plin de twist-uri, acesta este calmul de după furtună. Poate chiar prea calm...🤔

Deja îmi pregătesc agenda cu teorii pentru volumul 3 🤭

De această dată îl urmărim pe Alex, fratele mai mic al Biei și victima unei tragedii care i-a schimbat viața și l-a modelat în bărbatul care este acum. 

I-a făcut zile fripte surorii lui, dar a văzut-o ca pe un model. A respectat-o, dar urăște ceea ce a făcut. Își dorește curajul ei, deoarece trăiește în umbra acțiunilor trecute.

Alex este o contradicție umblătoare, dar sunt de părere că fiecare dintre noi am fi, în locul lui. O copilărie încheiată prea curând și o adolescență definită de conflict și teamă nu facilitează descoperirea de sine la care visăm cu toții.

Am avut o mie și una de idei despre cum va începe această carte, însă în ciuda teoriilor mele care includeau începuturile unui comportament de justițiar sau chiar o viață de fugar, Alex s-a dovedit a avea un compas moral puternic, însă și o minte pe măsură.
Nu am știut cum să abordez această idee până acum - ironic, știu, overthink-uiesc descrierea unui overthinker - dar mi-am dat seama că opiniile nu sunt perfecte, ci personale. Așadar, haideți să v-o împărtășesc pe a mea. 

Nicio carte care are la bază o luptă aprigă între om și propria minte nu este ușoară de parcurs. Alex aproape că trăiește o viață dublă, uitându-se mereu în spate, ascultând vorbe dure despre propria familie pe care știe că nu le poate contesta public fără să suporte consecințele și pierzându-se pe sine câte puțin în fiecare zi.

Textul aproape fără încetare este primul semnal de alarmă pentru cititor - protagonistul este prizonier în propria minte. Trecutul îl ține captiv în lanțuri, amintirile îl bântuie, iar frica îl domină. Din poziția de spectator, nu putem decât să privim și să sperăm că totul va fi bine..dar abandonul raționamentului este următorul, iar speranța începe să se stingă.

Pe parcursul lecturii am asociat acest descent into madness al lui Alex cu un descensus ad inferos...dar speram să nu rămână pe-acolo 🥹
Sunt prima persoană care va spune că este sătulă de happy endings și că mi-ar plăcea să văd un autor destul de curajos încât să scrie o carte fără closure. De această dată însă, am stat cu inima la gură și am sperat să nu fie Theo cea care îmi va îndeplini dorința 😂

Overall, cartea este fenomenală și vă încurajez să îi dați o șansă. Caruselul de emoții prin care vă va plimba va fi amețitor, însă foarte satisfăcător. Atenția la detalii iese în evidență la fiecare pagină, elementul surpriză este omniprezent, iar jocul de-a șoarecele și pisica vă va lăsa tânjind după mai mult.

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Siono, link aici.

Lectură plăcută!

Corrupt by Penelope Douglas | Review

Paperback: 496

Publisher: Berkley

Published: 2015

Language: English

Rating: 3 / 5 stars

To say I am confused would be a total understatement.

After almost a decade since its release, I finally picked up Penelope Douglas' perhaps most popular series, the Devil's Night, and the adventure starts with Michael and Rika in Corrupt. Did I go in with any expectations? 

Not really. A first, I know. 

Did I end up feeling a rollercoaster of emotions?

Damn right I did.

I should probably start this review by saying that the book contains many heavy themes and topics, explicit sexual content and violence, use of substances, therefore it is not recommended for readers under the age of 18. Some of the themes talked about in the book could also be triggering, so be careful and read all the trigger warnings if you are interested in giving it a chance.

With that being said, let's discuss because what in the fuckity fuck did I just finish reading?

First we meet Erika, or Rika. I constantly had to remind myself that she is a 2015 character in order to not hold the 'not like other girls' mentality against her. She is the it girl, the icon, the girl every boy in a 500 mile radius is lusting after 🙄 but surprise, surprise, she doesn't see it, because she only has eyes for one guy - Michael. There were many times throughout the novel where I would just stop reading, put the book down and scream into a pillow because I felt like I was taking a trip down memory lane and reading Wattpad stories all over again.

And not necessarily the good kind, more like the trashy One Direction fanfics.

Disclaimer - I am not, by any means, hating on those stories, I was just as addicted as the next person. But looking back, we can all agree that '2014 Wattpad Y/N' was a thing that transpired into published works for a while.

I should probably add that I don't dislike Rika, per se, I just didn't really care about her. It probably has to do with how conflicting and indecisive she was. One moment we are faced with a scared little girl who seeks validation from a man and next thing we know, she's all powerful and fierce and taking over the world. And the latter wasn't even there to stay. She would constantly remind herself that she was not a victim, then act like a victim, channel Xena for a few paragraphs and then she's back where she started. The repetition became annoying around the 150 page mark.

There is also the issue of everything happening to her and Rika never moving a finger to change anything. I was spoiled about the plot so I sort of knew beforehand what I was getting into. I did not know the specifics, but I was looking forward to some scenes and lines. And truthfully I was disappointed for the most part. 

The character building lacked, she had no depth and her whole personality was built on a never ending cycle of trauma. Despite her goals, she never matured and always relied on other people to do things for her. Some may call it strategic, but I beg to differ. 

All in all, Rika was a disappointment.

But buckle up, guys, because Michael was no better. 

Him and his friends, the Horsemen, are every girl's wet dream and supposedly, a 'force'. 

I honestly don't know what was worse, Michael as a character or the whole group.

Michael Crist, NBA player and tantrum thrower in his spare time, licensed coward and incredibly selfish. I did not like his character, if it were after me, I'd have shut him up from page one. I think his only appeal was his dominant personality and him being the older brother that didn't give two shits about the girl until halfway through the book. 

If you ask me, Rika could have done better.

Then we have the resident psycho, Damon Torrance, literal toddler Will Grayson III and level-headed Kai Mori.

The group had some appeal though, it was actually the whole reason I started the series, but the imbalance shown in the first novel was absolutely criminal and not at all promising. Every time I see this series mentioned on BookTok or Bookstagram, their dynamic is flawless and the characters seem really mature and put together. 
But if you single them out, the foundation starts cracking.

While I understand that this was Michael's book and the focus was, of course, on him, I don't think infantilizing the others was a smart choice on the author's part. It is mentioned countless times that Damon and Will have no control, Will is described as laughing or acting like he's just woken up from a lobotomy in every scene and Kai is shrouded in darkness. 

To be completely fair, he might be the only one described as an adult in the whole novel and I don't know if that influenced anything, but so far, he's my favourite Horseman. There is some humanity left in him and even Rika and Michael described him as having a clear idea of right and wrong.

The bar is low enough that decency and morals feel like the bare minimum.

And while we are still talking about characters - I loved Alex Palmer. Aside from Kai, she's my favourite character in the book. That girl owned her body, mind and soul and knew what she wanted and how far she would go in order to get it. I applaud her and I cannot wait to read more about her in the next novels.

The plot in itself was better structured than I was expecting, to be honest, and aside from the way Penelope shaped the characters, the writing style surprised me. I've always been a big fan of dual perspectives as we are getting an insight into both mains' minds and we learn what makes them tick versus playing tons of guessing games and going around in circles until we get dizzy and end up writing pages upon pages of theories that never come true.

The suspense was somewhat overused, but not unpleasant. 

I also really like the bigger picture. I like that there is a point to everything that is happening, I like that there are politics and power plays and desires and ambitions. I like that they're breaking cycles and that they're making the world their own. I love that romance is not the ultimate goal, but a stop along the way to the real purpose.

That's what makes a good book. Or at least a first step towards a great series.

I know it may appear so, but I did not actually hate this book. I got bored a lot in the beginning, but it grew on me over time. Sadly, it was not mind-blowing or addictive, merely a stepping stone in order to move on to the others. I'm anticipating loving book two and crying my eyes out during book three. 

Corrupt was my first taste of dark romance so I'm still adjusting - both my mind and my stomach. Wish me luck, I will probably need it.

Blue Lily, Lily Blue de Maggie Stiefvater | Recenzie

Număr de pagini: 408

Editură: Nemira

An de apariție: 2020

Limbă: Română

Rating: 5 / 5 steluțe

Paranormal, misticism, thriller și regi treziți din hibernare veșnică...

...și eu chiar am crezut că personajele vor avea parte de un happy-ending 🤦‍♀️

Am avut un început mai complicat cu seria lui Maggie Stiefvater, însă acum pot spune că este una dintre preferatele mele. Ba chiar am rămas cu o impresie atât de bună dupa cel de-al treilea volum încât l-am inclus în bibliografia de licență 😌

După toți clasicii pe care i-am studiat timp de aproape trei ani de zile, o trecere la literatura contemporană este mai mult decât necesară. Nu am nimic împotriva cărților clasice, mind you, însă de multe ori repetiția duce la exasperare și citindu-le așa cum o fac eu, una după alta, temele principale tind să fie reciclate de la un autor la altul pe secol ce trece.

Iar aici intervine Maggie și talentul ei de a face cititorul să se întrebe ce este real și ce nu după fiecare capodoperă literară publicată.

Trebuie să spun că au trecut câțiva ani de când am terminat Hoții din Vis, dar în momentul în care am deschis această carte a fost ca și cum nu ar fi trecut nici măcar o zi. Atmosfera captivantă, dar care inspiră teamă a Henriettei m-a întâmpinat cu brațele deschise, astfel am putut păși în poveste și a o trăi precum un personaj ascuns în umbră 👀
Și dacă tot vorbim de personaje, încă nu știu cum mă simt legat grupul de protagoniști. Bineînțeles că am preferințe, Blue și Gansey vor fi întotdeauna în topul clasamentului pentru mine, pe Ronan l-am plăcut mai mult în cartea precedentă, dar for the life of me, pe Adam îl displac mai tare pe măsură ce avansează povestea. Nu știu exact de ce îmi provoacă un sentiment de neliniște, dar o face.

Dacă e să fiu sinceră, mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă el și Blue nu aveau un trecut romantic împreună. Cred că plotline-ul acela a dat peste cap dinamica atât între prieteni, cât și în cadrul poveștii. 

Daar nu suntem aici să disecăm doar personajele, ci cartea ca un tot. Și în ciuda reținerilor pe care le am legat de Adam, povestea mi-a plăcut la nebunie. M-am apucat de ea după ce am terminat cu examenele și pot spune că a fost alegerea perfectă pentru recreere și detensionare. 

Fantasticul și magia m-au atras de când mi-am început ”cariera” de cititor, însă de multe ori îmi dau seama că nu am destulă răbdare să învăț scheletul și modul de operare al unei cărți high fantasy care vine la pachet cu o lume nouă, gata de explorat. Câteodată simt nevoia de un low fantasy sau chiar un magical realism în care totul este măcar pe jumătate familiar. Frăția Corbilor este prima serie din genul paranormal pe care o citesc, dar pot spune că este remediul perfect pentru o evadare eficientă. 

Am admirat și contui să admir perseverența tinerilor în a-și atinge scopurile. Eu una nu știu dacă aș avea atât de multă determinare și voință de a continua să caut un lucru al cărei existență se află sub semnul întrebării. De multe ori mă întreb ce s-ar întâmpla dacă la finalul ultimului volum al seriei, cei 5 află că toată munca lor a fost în zadar. 
Într-adevăr, s-ar putea consola cu ideea că experiența i-a adus aproape și că fiecare a descoperit talente/abilități noi care vor fi folositoare în viitor. Dar totuși, ar fi foarte anticlimactic...

Nu. Am mai multă încredere în autoare. Nu le-ar face asta...nu? 👀

Stilul de scriere mi se pare fără cusur, la fel ca întotdeauna. Uneori, după ce petrec ore în șir cu nasul în această serie, îmi este greu să cred că acțiunea nu este reală și că personajele sunt produsul imaginației cuiva. Nu pățesc des acest lucru și tocmai de aceea știu că povestea este fantastică.

Cred că am mai spus acest lucru și în recenziile anterioare, în special când este vorba despre o serie, nu este ușor să scriu o astfel de postare și să mă asigur în același timp că nu dau din greșeală niciun spoiler, de aceea mă voi opri aici. Nu aș dori să stric povestea pentru nimeni care nu a ajuns încă la volumul 3, dar își dorește să o facă.

Un ultim lucru însă, adresat în special celor care l-au citit: doar pe mine mă exasperează slowburn-ul? Nu mă înțelegeți greșit, ador faptul că lucrurile se întâmplă atât de delicios de încet între Blue și Gansey, dar for fucks sake, am petrecut jumătate de carte fredonând Kiss the Girl 😂

E tortură 😭

Anyway, sper că am reușit să vă conving să acordați o șansă seriei lui Maggie Stiefvater, vă asigur că fiecare pagină va fi preferata voastră 🥰

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Nemira, link aici. 

Lectură plăcută!

Twisted Hate by Ana Huang | Review

Paperback: 528

Publisher: Piatkus Books

Published: 2022

Language: English

Rating: 5 / 5 stars

Twisted Hate is a battle of wills and I lost track of who I was rooting for.

I've always preferred the hate to love trope over any other. There is something about the animosity between characters, the simmering tension that slowly burns, melting away and making room for newly found passion that blends into love, yet not before a true, solid foundation is built between the leads.

I can't say I found a perfect dose of that in this novel, however, it was close enough. 

One of the main reasons I felt a strong pull towards this book was the story Ana Huang promised. A tale of two broken people, let down by everyone time and time again, yet stubborn enough to get up and start anew, even when their every instinct was yelling at them to give up.

And she certainly delivered.

Ana's characters feel outlandish at times. They're these all-powerful, crazy rich, overprotective violent men that have a soft spot for this girl they randomly met on a Tuesday evening. Now I'm not saying I'm not enjoying those books because Merlin's beard, I do, but with Twisted Hate, she changed it up. The characters felt suddenly very real, very relatable and very flawed, which in turn made them so much more lovable. 

There's this anti-Josh propaganda going on around social media and to be quite frank with you, I don't understand it. Despite his portrayal at times, Josh has perhaps the most depth out of all the male leads - and I'm only referencing his book, so don't come at me, I am aware of his childish remarks in the others 😂

Still.

Josh and Jules always felt like the life of the party, the careless duo that bickers like an old married couple - which is an endless source of entertainment, let me tell you - but it never felt like we were getting the full story. 
And now that we did, it lives rent free in my mind and I will probably never stop crying about it. 

Each of their backgrounds is tainted and they bear too many scars because of it, but they never let that aspect erase their personalities. Jules is pure chaos, the sort of person that acts first and thinks much later due to fear of missing a chance. Josh is a bit more calculated, but never one to miss an opportunity. I'd go as far as to say they are two sides of the same coin, matching like puzzle pieces and balancing each other to perfection, all the while challenging each other to the brink of madness.

The previously mentioned stubbornness also transpires into their work fields and transforms into determination to succeed, greatly fueled by hate and a (sometimes) healthy dose of pride which I enjoyed watching unfold. But there were also many times when I wanted nothing more than to smack them both over the head in hopes that some sense would be knocked back into them. 

But oh well, the downside of fictional characters I guess 🤷‍♀️

And because there is no way to talk about this book without addressing the elephant in the room, let's move onto the spice. 

Was it too much? Definitely. Did I hate it? Absolutely not. 

Look, I knew what I was getting myself into this time. The book was advertised as enemies with benefits and I was here for it. The banter and need to outdo each other made the scenes actually worth reading, turning them into competitions that kept the reader entertained, if only to see who won.

Overall, if my gushing didn't already give it away, I really loved this book. I loved the character growth, the journey from leftover teenage mentality to responsible adulthood and most of all, the process of understanding true commitment and fully accepting, then embracing it. 

After two not so great books, I'm excited to have finally found the one. I related to both characters in equal measure and I think, for me, that was half the enjoyment.

P.S. - does anyone know where to find a conveniently available Ana Huang man? I'm in desperate need of one before I meet Christian and fall irrevocably in love with him 😭

Pandora de Susan Stokes-Chapman | Recenzie

Număr de pagini: 472

Editură: Nemira

An de apariție: 2023

Limbă: Română

Rating: 5 / 5 steluțe

Nu știu ce fel de magie este la mijloc, dar se pare că eu și echipa Nemira comunicăm telepatic, deoarece primesc doar minunății de la ei în toate coletele, iar minunățiile în cauză sunt atât de life-changing, încât după fiecare ajung sub pătură, îmbrățișând cartea și plângând în hohote pentru că nu știu ce să fac acum cu viața mea.

Book hangover is real, guys, and it hits 🥹

Inculpatul de astăzi este best-selling-ul Pandora - nu doar o carte, ci o întreagă experiență.

Să spun că am iubit-o ar fi un understatement. Am savurat fiecare capitol, fiecare mit și legendă, fiecare Easter egg strecurat grijuliu de autoare la momentul oportun.

Dacă mă cunoașteți în afara ecranelor, atunci știți că după primul an de facultate am făcut alergie la secolul al XVIII-lea - în special în Anglia - și dacă aș putea să nu mai dau de el vreodată, cred că nu ar fi de ajuns. 
Și totuși, Pandora slipped through the cracks, cum s-ar zice.

Din păcate nu am scăpat de mențiunea Marelui Tur al Europei, dar hei, nu poți să le ai pe toate 🤷‍♀️

Cartea urmărește povestea Pandorei Blake, o tânără independentă și însetată de aventură, însă ținută într-o colivie de unchiul său. Statutul de independență nu putea fi deținut de o femeie la vremea aceea, astfel protagonista noastră puțin ahead of her time poate fi văzută ca o reprezentare a proto-feminismului.

Nu știu ce s-a întâmplat de la synopsis și până la finalul cărții, dar ce mi-am imaginat nu a fost ce am citit. Mă așteptam la un unchi iubitor și înspăimântat să își lase prețioasa nepoată să iasă în lume de frică să nu o piardă așa cum i-a pierdut pe părinții ei, dar în schimb am fost pusă față în față cu o întrupare a lăcomiei care era în stare să își prostitueze nepoata / pseudo-fiica dacă ar fi însemnat doi șilingi în plus.

Pandora a fost mai puțin șocată de circumstanțe decât mine.

Lipsa afecțiunii și-a spus cuvântul pe parcursul romanului, însă nu așa cum m-aș fi așteptat. În loc să devină timidă sau să se auto-compătimească, Pandora a transformat ceea ce se voia a fi o slăbiciune în una dintre calitățile sale cele mai de preț: determinarea. I-am admirat îndrăzneala și motivația de a ieși de sub cupola de sticlă, de a restaura reputația familiei Blake și, în același timp, de a ieși de sub tutela unchiului său.

Firul narativ se împletește perfect cu secvențele mitologice, istoria si fantasticul lucrând împreună pentru a oferi cititorului o experiență magică. As a history nerd myself, am reacționat asemenea unui copil mic în dimineața Crăciunului la fiecare mențiune despre zei și legende. În afară de cărțile lui Rick Riordan, nu pot spune că am găsit altă narațiune care să lucreze atât de bine cu mitologia greacă.

Până acum 🤭

Pandora se maturizează pe parcursul poveștii și a fost cu adevărat o plăcere să urmăresc acest proces îndeaproape. Acum, oricât mi-ar plăcea să scandez ”girl power” și să spun că meritul este al ei și doar al ei, nu vreau să vă mint. Protagonista noastră a primit ajutor din diverse surse, însă o constantă care merită menționată este Edward. Romance-ul, chiar și în doze mici, este nelipsit din cărțile fantasy, dar nu este de fiecare dată scris cum ar trebui - ori este exagerat, ori pică în backburner, lăsând astfel elementele fantastice pe primul loc. Luând în calcul și faptul că Pandora este un roman istoric, mă așteptam la o poveste de dragoste scoasă dintr-o carte de Jane Austen unde protagonista se vrea a fi independentă până întâlnește bărbatul perfect care, inevitabil, o transformă radical.

Din fericire, nu a fost cazul. Atât întâlnirea, cât și colaborarea cu Edward i-a ajutat pe amândoi să se dezvolte pe plan profesional și personal - iar pentru mine a fost un moment de respiro după toate relațiile problematice și dominate de ego despre care am citit în acest an. Poate că nu au înțeles tot despre celălalt de la început, poate că nu au fost complet sinceri unul cu celălalt, dar nu au izbucnit în certuri și acuzații nefondate când abia se cunoșteau.

Edward este, fără doar și poate, un green flag, and thank God for that.

Dar povestea nu e poveste fără puțin conflict. Sunt însă plăcut surprinsă că nu a implicat toxicitate.

Cornelius, după părerea mea, este cel mai volatil dintre personaje. Rolul lui a oscilat de la un capitol la altul, începând cu prieten și benefactor, continuând cu un strop de manipulare care l-a arătat într-o ipostază dornică de control și culminând cu bărbatul matur din punct de vedere emoțional care înțelege situația, o acceptă și se bucură pentru și alături de prietenii săi.

Flirtul lui voalat care s-a lovit de confuzia inocentă a lui Edward la începutul cărții a conturat numeroase momente dulci-amărui pe parcursul romanului, însă cred că povestea nu ar fi fost la fel fără ele.

Istoria, legendele, feminismul și normele societății secolului XVIII sunt patru ingrediente care, la prima vedere, sunt la fel de compatibile precum uleiul și apa. Dar dacă citiți romanul lui Susan Stokes-Chapman, veți descoperi că este de fapt rețeta care vă va schimba viața pentru totdeauna.

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Nemira, link aici.

Lectură plăcută!