Blue Lily, Lily Blue de Maggie Stiefvater | Recenzie

Număr de pagini: 408

Editură: Nemira

An de apariție: 2020

Limbă: Română

Rating: 5 / 5 steluțe

Paranormal, misticism, thriller și regi treziți din hibernare veșnică...

...și eu chiar am crezut că personajele vor avea parte de un happy-ending 🤦‍♀️

Am avut un început mai complicat cu seria lui Maggie Stiefvater, însă acum pot spune că este una dintre preferatele mele. Ba chiar am rămas cu o impresie atât de bună dupa cel de-al treilea volum încât l-am inclus în bibliografia de licență 😌

După toți clasicii pe care i-am studiat timp de aproape trei ani de zile, o trecere la literatura contemporană este mai mult decât necesară. Nu am nimic împotriva cărților clasice, mind you, însă de multe ori repetiția duce la exasperare și citindu-le așa cum o fac eu, una după alta, temele principale tind să fie reciclate de la un autor la altul pe secol ce trece.

Iar aici intervine Maggie și talentul ei de a face cititorul să se întrebe ce este real și ce nu după fiecare capodoperă literară publicată.

Trebuie să spun că au trecut câțiva ani de când am terminat Hoții din Vis, dar în momentul în care am deschis această carte a fost ca și cum nu ar fi trecut nici măcar o zi. Atmosfera captivantă, dar care inspiră teamă a Henriettei m-a întâmpinat cu brațele deschise, astfel am putut păși în poveste și a o trăi precum un personaj ascuns în umbră 👀
Și dacă tot vorbim de personaje, încă nu știu cum mă simt legat grupul de protagoniști. Bineînțeles că am preferințe, Blue și Gansey vor fi întotdeauna în topul clasamentului pentru mine, pe Ronan l-am plăcut mai mult în cartea precedentă, dar for the life of me, pe Adam îl displac mai tare pe măsură ce avansează povestea. Nu știu exact de ce îmi provoacă un sentiment de neliniște, dar o face.

Dacă e să fiu sinceră, mi-ar fi plăcut mult mai mult dacă el și Blue nu aveau un trecut romantic împreună. Cred că plotline-ul acela a dat peste cap dinamica atât între prieteni, cât și în cadrul poveștii. 

Daar nu suntem aici să disecăm doar personajele, ci cartea ca un tot. Și în ciuda reținerilor pe care le am legat de Adam, povestea mi-a plăcut la nebunie. M-am apucat de ea după ce am terminat cu examenele și pot spune că a fost alegerea perfectă pentru recreere și detensionare. 

Fantasticul și magia m-au atras de când mi-am început ”cariera” de cititor, însă de multe ori îmi dau seama că nu am destulă răbdare să învăț scheletul și modul de operare al unei cărți high fantasy care vine la pachet cu o lume nouă, gata de explorat. Câteodată simt nevoia de un low fantasy sau chiar un magical realism în care totul este măcar pe jumătate familiar. Frăția Corbilor este prima serie din genul paranormal pe care o citesc, dar pot spune că este remediul perfect pentru o evadare eficientă. 

Am admirat și contui să admir perseverența tinerilor în a-și atinge scopurile. Eu una nu știu dacă aș avea atât de multă determinare și voință de a continua să caut un lucru al cărei existență se află sub semnul întrebării. De multe ori mă întreb ce s-ar întâmpla dacă la finalul ultimului volum al seriei, cei 5 află că toată munca lor a fost în zadar. 
Într-adevăr, s-ar putea consola cu ideea că experiența i-a adus aproape și că fiecare a descoperit talente/abilități noi care vor fi folositoare în viitor. Dar totuși, ar fi foarte anticlimactic...

Nu. Am mai multă încredere în autoare. Nu le-ar face asta...nu? 👀

Stilul de scriere mi se pare fără cusur, la fel ca întotdeauna. Uneori, după ce petrec ore în șir cu nasul în această serie, îmi este greu să cred că acțiunea nu este reală și că personajele sunt produsul imaginației cuiva. Nu pățesc des acest lucru și tocmai de aceea știu că povestea este fantastică.

Cred că am mai spus acest lucru și în recenziile anterioare, în special când este vorba despre o serie, nu este ușor să scriu o astfel de postare și să mă asigur în același timp că nu dau din greșeală niciun spoiler, de aceea mă voi opri aici. Nu aș dori să stric povestea pentru nimeni care nu a ajuns încă la volumul 3, dar își dorește să o facă.

Un ultim lucru însă, adresat în special celor care l-au citit: doar pe mine mă exasperează slowburn-ul? Nu mă înțelegeți greșit, ador faptul că lucrurile se întâmplă atât de delicios de încet între Blue și Gansey, dar for fucks sake, am petrecut jumătate de carte fredonând Kiss the Girl 😂

E tortură 😭

Anyway, sper că am reușit să vă conving să acordați o șansă seriei lui Maggie Stiefvater, vă asigur că fiecare pagină va fi preferata voastră 🥰

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Nemira, link aici. 

Lectură plăcută!

Twisted Hate by Ana Huang | Review

Paperback: 528

Publisher: Piatkus Books

Published: 2022

Language: English

Rating: 5 / 5 stars

Twisted Hate is a battle of wills and I lost track of who I was rooting for.

I've always preferred the hate to love trope over any other. There is something about the animosity between characters, the simmering tension that slowly burns, melting away and making room for newly found passion that blends into love, yet not before a true, solid foundation is built between the leads.

I can't say I found a perfect dose of that in this novel, however, it was close enough. 

One of the main reasons I felt a strong pull towards this book was the story Ana Huang promised. A tale of two broken people, let down by everyone time and time again, yet stubborn enough to get up and start anew, even when their every instinct was yelling at them to give up.

And she certainly delivered.

Ana's characters feel outlandish at times. They're these all-powerful, crazy rich, overprotective violent men that have a soft spot for this girl they randomly met on a Tuesday evening. Now I'm not saying I'm not enjoying those books because Merlin's beard, I do, but with Twisted Hate, she changed it up. The characters felt suddenly very real, very relatable and very flawed, which in turn made them so much more lovable. 

There's this anti-Josh propaganda going on around social media and to be quite frank with you, I don't understand it. Despite his portrayal at times, Josh has perhaps the most depth out of all the male leads - and I'm only referencing his book, so don't come at me, I am aware of his childish remarks in the others 😂

Still.

Josh and Jules always felt like the life of the party, the careless duo that bickers like an old married couple - which is an endless source of entertainment, let me tell you - but it never felt like we were getting the full story. 
And now that we did, it lives rent free in my mind and I will probably never stop crying about it. 

Each of their backgrounds is tainted and they bear too many scars because of it, but they never let that aspect erase their personalities. Jules is pure chaos, the sort of person that acts first and thinks much later due to fear of missing a chance. Josh is a bit more calculated, but never one to miss an opportunity. I'd go as far as to say they are two sides of the same coin, matching like puzzle pieces and balancing each other to perfection, all the while challenging each other to the brink of madness.

The previously mentioned stubbornness also transpires into their work fields and transforms into determination to succeed, greatly fueled by hate and a (sometimes) healthy dose of pride which I enjoyed watching unfold. But there were also many times when I wanted nothing more than to smack them both over the head in hopes that some sense would be knocked back into them. 

But oh well, the downside of fictional characters I guess 🤷‍♀️

And because there is no way to talk about this book without addressing the elephant in the room, let's move onto the spice. 

Was it too much? Definitely. Did I hate it? Absolutely not. 

Look, I knew what I was getting myself into this time. The book was advertised as enemies with benefits and I was here for it. The banter and need to outdo each other made the scenes actually worth reading, turning them into competitions that kept the reader entertained, if only to see who won.

Overall, if my gushing didn't already give it away, I really loved this book. I loved the character growth, the journey from leftover teenage mentality to responsible adulthood and most of all, the process of understanding true commitment and fully accepting, then embracing it. 

After two not so great books, I'm excited to have finally found the one. I related to both characters in equal measure and I think, for me, that was half the enjoyment.

P.S. - does anyone know where to find a conveniently available Ana Huang man? I'm in desperate need of one before I meet Christian and fall irrevocably in love with him 😭

Pandora de Susan Stokes-Chapman | Recenzie

Număr de pagini: 472

Editură: Nemira

An de apariție: 2023

Limbă: Română

Rating: 5 / 5 steluțe

Nu știu ce fel de magie este la mijloc, dar se pare că eu și echipa Nemira comunicăm telepatic, deoarece primesc doar minunății de la ei în toate coletele, iar minunățiile în cauză sunt atât de life-changing, încât după fiecare ajung sub pătură, îmbrățișând cartea și plângând în hohote pentru că nu știu ce să fac acum cu viața mea.

Book hangover is real, guys, and it hits 🥹

Inculpatul de astăzi este best-selling-ul Pandora - nu doar o carte, ci o întreagă experiență.

Să spun că am iubit-o ar fi un understatement. Am savurat fiecare capitol, fiecare mit și legendă, fiecare Easter egg strecurat grijuliu de autoare la momentul oportun.

Dacă mă cunoașteți în afara ecranelor, atunci știți că după primul an de facultate am făcut alergie la secolul al XVIII-lea - în special în Anglia - și dacă aș putea să nu mai dau de el vreodată, cred că nu ar fi de ajuns. 
Și totuși, Pandora slipped through the cracks, cum s-ar zice.

Din păcate nu am scăpat de mențiunea Marelui Tur al Europei, dar hei, nu poți să le ai pe toate 🤷‍♀️

Cartea urmărește povestea Pandorei Blake, o tânără independentă și însetată de aventură, însă ținută într-o colivie de unchiul său. Statutul de independență nu putea fi deținut de o femeie la vremea aceea, astfel protagonista noastră puțin ahead of her time poate fi văzută ca o reprezentare a proto-feminismului.

Nu știu ce s-a întâmplat de la synopsis și până la finalul cărții, dar ce mi-am imaginat nu a fost ce am citit. Mă așteptam la un unchi iubitor și înspăimântat să își lase prețioasa nepoată să iasă în lume de frică să nu o piardă așa cum i-a pierdut pe părinții ei, dar în schimb am fost pusă față în față cu o întrupare a lăcomiei care era în stare să își prostitueze nepoata / pseudo-fiica dacă ar fi însemnat doi șilingi în plus.

Pandora a fost mai puțin șocată de circumstanțe decât mine.

Lipsa afecțiunii și-a spus cuvântul pe parcursul romanului, însă nu așa cum m-aș fi așteptat. În loc să devină timidă sau să se auto-compătimească, Pandora a transformat ceea ce se voia a fi o slăbiciune în una dintre calitățile sale cele mai de preț: determinarea. I-am admirat îndrăzneala și motivația de a ieși de sub cupola de sticlă, de a restaura reputația familiei Blake și, în același timp, de a ieși de sub tutela unchiului său.

Firul narativ se împletește perfect cu secvențele mitologice, istoria si fantasticul lucrând împreună pentru a oferi cititorului o experiență magică. As a history nerd myself, am reacționat asemenea unui copil mic în dimineața Crăciunului la fiecare mențiune despre zei și legende. În afară de cărțile lui Rick Riordan, nu pot spune că am găsit altă narațiune care să lucreze atât de bine cu mitologia greacă.

Până acum 🤭

Pandora se maturizează pe parcursul poveștii și a fost cu adevărat o plăcere să urmăresc acest proces îndeaproape. Acum, oricât mi-ar plăcea să scandez ”girl power” și să spun că meritul este al ei și doar al ei, nu vreau să vă mint. Protagonista noastră a primit ajutor din diverse surse, însă o constantă care merită menționată este Edward. Romance-ul, chiar și în doze mici, este nelipsit din cărțile fantasy, dar nu este de fiecare dată scris cum ar trebui - ori este exagerat, ori pică în backburner, lăsând astfel elementele fantastice pe primul loc. Luând în calcul și faptul că Pandora este un roman istoric, mă așteptam la o poveste de dragoste scoasă dintr-o carte de Jane Austen unde protagonista se vrea a fi independentă până întâlnește bărbatul perfect care, inevitabil, o transformă radical.

Din fericire, nu a fost cazul. Atât întâlnirea, cât și colaborarea cu Edward i-a ajutat pe amândoi să se dezvolte pe plan profesional și personal - iar pentru mine a fost un moment de respiro după toate relațiile problematice și dominate de ego despre care am citit în acest an. Poate că nu au înțeles tot despre celălalt de la început, poate că nu au fost complet sinceri unul cu celălalt, dar nu au izbucnit în certuri și acuzații nefondate când abia se cunoșteau.

Edward este, fără doar și poate, un green flag, and thank God for that.

Dar povestea nu e poveste fără puțin conflict. Sunt însă plăcut surprinsă că nu a implicat toxicitate.

Cornelius, după părerea mea, este cel mai volatil dintre personaje. Rolul lui a oscilat de la un capitol la altul, începând cu prieten și benefactor, continuând cu un strop de manipulare care l-a arătat într-o ipostază dornică de control și culminând cu bărbatul matur din punct de vedere emoțional care înțelege situația, o acceptă și se bucură pentru și alături de prietenii săi.

Flirtul lui voalat care s-a lovit de confuzia inocentă a lui Edward la începutul cărții a conturat numeroase momente dulci-amărui pe parcursul romanului, însă cred că povestea nu ar fi fost la fel fără ele.

Istoria, legendele, feminismul și normele societății secolului XVIII sunt patru ingrediente care, la prima vedere, sunt la fel de compatibile precum uleiul și apa. Dar dacă citiți romanul lui Susan Stokes-Chapman, veți descoperi că este de fapt rețeta care vă va schimba viața pentru totdeauna.

Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Nemira, link aici.

Lectură plăcută!